Actualitate

CHIAR ACUM – Greva generală din Sănătate a fost suspendată până luni. Spitalele argeşene revin la program normal

Greva generală s-a încheiat, deocamdată

CHIAR ACUM Greva — Detalii actualizate despre CHIAR ACUM Greva, pe scurt, în articolul de mai jos.

CHIAR ACUM Greva

În urmă cu puţine momente, federaţia Sanitas a anunţat că suspendă la greva generală din spitale, conform agenţiei de presă Mediafax. Conform comunicatelor de presă oficiale, decizia de suspendare a grevei a fost luată urmare a promisiunilor că majorările salariale cerute de greviştii din Sănătate vor trece de Parlament săptămâna viitoare.

Greva generală s-a încheiat, deocamdată

O parte dintre revendicările cadrelor sanitare şi-au găsit, ieri, soluţii la comisiile de Buget, respectiv Muncă din Camera Deputaţilor. Cele două comisii au votat mai multe amendamente cerute de sindicalişti. Este vorba despre calcularea sporurilor la salariul din 2016 pentru tot personalul medico-sanitar, echilibrarea veniturilor salariaţilor din sectoarele clinic şi neclinic, introducerea grilelor de salarizare la nivelul spitalelor neclinice pentru lucrătorii din asistenţa socială, se arată într-un comunicat de presă al federaţiei sindicale Sanitas.

Guvernul Cioloş s-a opus acestor măsuri şi a explicat, ieri, că impactul bugetar al acestor măsuri va fi mai mare decât se estimase iniţial. Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat că amendamentele cerute de sindicaliştii din Săntate şi aprobate prin vot de deputaţi sunt „nimic altceva decât pomeni electorale”, pentru care bugetul de stat „nu are, în acest moment, resurse” ca să le poată pune în practică. Aprobarea cererilor greviştilor ar urma să „apese” bugetul de stat cu circa patru miliarde de lei.

Aproape 80.000 de medici, asistente, infirmiere şi personal auxiliar din spitalele de stat din întreaga ţară au participat la greva generală declanşată ieri dimineaţă. La ora apariţiei acestor rânduri, activitatea medicală la spitalele din Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş, dar şi la alte unităţi spitaliceşti argeşene, începe să fie reluată în parametri normali. De notat, însă, că dacă luni dimineaţă Parlamentul nu va vota favorabil modificările legislative cerute de grevişti, greva generală va fi reluată.

Amănunte, în „Argeşul” de mâine.

                                                                                                                                    Sorin SIMION

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Sorin SimionSorin Simion