Actualitate

Casă din Bascov, branșată ilegal la energie electrică

Casă Bascov branșată — Detalii actualizate despre Casă Bascov branșată, pe scurt, în articolul de mai jos.

Casă Bascov branșată

Casă Bascov branșată
F9F983CC A76B 429D BE34 D21CBAA12982

În cursul zilei de ieri, 23 septembrie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia, pe raza localităților Merișani și Bascov din judeţul Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un imobil pe raza comunei Bascov care era branşat ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii au întocmit documentele de constatare conform Codului de Procedură Penală.

A rezultat un dosar care a fost înaintat organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi