Actualitate

CĂLUGĂRUL A PUPAT ETILOTESTUL şi A RĂMAS FĂRĂ PERMIS

CĂLUGĂRUL PUPAT ETILOTESTUL — Detalii actualizate despre CĂLUGĂRUL PUPAT ETILOTESTUL, pe scurt, în articolul de mai jos.

CĂLUGĂRUL PUPAT ETILOTESTUL

# Un eveniment rutier soldat din fericire doar cu pagube materiale a avut loc la Câmpulung pe drumul de ieşire către Braşov.

CĂLUGĂRUL PUPAT ETILOTESTUL
CalugarBaut01

Potrivit agenţilor rutieri din municipiul de la poalele Mateiaşului, Pavel G., de 45 de ani, din Bucureşti, conducea o autoutilitară Mercedes, la care avea ataşată o semiremorcă încărcată cu scândură. Când a ajuns în intersecţia din zona Gardă, cum îi zic localnicii, proţapul semiremorcii s-a rupt din cârligul de tractare şi aceasta a ajuns pe contrasens. Un alt participant la trafic, un bărbat de 61 de ani, care conducea un Volkswagen Passat, a sesizat din vreme ce se întâmplă şi a tras de volan, reuşind astfel să evite un impact frontal, dar Passat-ul tot a fost lovit de semiremorcă şi avariat.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje ale Biroului Rutier Câmpulung, care au dat o mână de ajutor la scoaterea în afara carosabilului semiremorca încărcată cu cherestea, după care ambii şoferi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru a fi testaţi cu aparatul etilotest. Oamenii legii au stabilit că Pavel G., care este călugăr la o mânăstire din zonă, avea o concentraţie de 0,14 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Întrucât fapta constituie contravenţie, călugărul a fost amendat cu 1.305 lei şi i-a fost ridicat certificatul de înmatriculare pentru defecţiunea tehnică a semiremorcii şi a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau