Actualitate

Bucurii şcolare pentru beneficiarii unui azil

Bucurii şcolare beneficiarii — Detalii actualizate despre Bucurii şcolare beneficiarii, pe scurt, în articolul de mai jos.

Bucurii şcolare beneficiarii

Bucurii şcolare beneficiarii
Centrul din Piteşti a primit oaspeţi şcolari

Palatul Copiilor Piteşti derulează proiectul educaţional de voluntariat şi   caritate „An Nou, cu bucurii!”. Cu această ocazie, şcolarii şi preşcolarii implicaţi în acţiunile specifice, de ajutorarea a semenilor, învaţă ce înseamnă spiritul de echipă şi responsabilitatea.

O astfel de activitate desfăşurată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar şi cu instituţii de învăţământ din Argeş a avut loc zilele trecute la un azil. 80 de cadre didactice din diferite unităţi şcolare le-au făcut surprize dulci celor 150 de beneficiari ai Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, iar copiii au garnisit evenimentul caritabil cu un program artistic. „Am împărţit puţină bucurie unor oameni pe care nu îi cunoaştem, dar care ne-au primit cu braţele deschise. A fost o altfel de experienţă pentru mulţi dintre noi, o zi plină de emoţii, despărţindu-ne cu promisiunea revenirii”, a spus profesoara Daniela Georgescu de la Palatul Copiilor Piteşti, iniţiatoarea proiectului.

Mirela NEAGOE

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Mirela NeagoeMirela Neagoe