Bezmetici volan Pitești — Detalii actualizate despre Bezmetici volan Pitești, pe scurt, în articolul de mai jos.
Bezmetici volan Pitești

Bezmetici la volan în Pitești. Consumaseră mai multe feluri de droguri.
În noaptea de 11 spre 12 noiembrie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 25 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești, iar în urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat că se afla sub influența a două substanțe cu efect psihoactiv.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice în vederea confirmării prin analize de laborator a substanței detectate.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Totodată, în noaptea de 12 spre 13 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 20 de ani, din Vedea, care conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești, iar în urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat că se afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice în vederea confirmării prin analize de laborator a substanței detectate.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație
.Foto: descriptiv
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
