Actualitate

Băut și fără permis, a accidentat un om

Băut permis accidentat — Detalii actualizate despre Băut permis accidentat, pe scurt, în articolul de mai jos.

Băut permis accidentat

Un tânăr care s-a urcat băut la volan şi fără permis, apoi a accidentat un om, a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă. Prezentat Parchetului de pe lângă Judectoria Costeşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, procurorul de caz l-a pus sub contro judiciar pentru 60 de zile.

Este vorba despre Adrian Cristian G., de 22 de ani, din Costeşti. După cum am relatat într-o ediţie precedentă a ziarului nostru, în noptea de 21/22 octombrie acesta circula cu o Dacia SupeRNova pe strada Teilor din oraşul amintit.

El l-a acroşat pe Ovidiu D., de 33 de ani, din Costeşti, satul Stârci, care se deplasa din sens opus cu bicicleta. Acesta a fost dus la spital şi în cauză a fost deschis dosar penal. Oamenii legii au stabilit că tânărul şofer era băut şi avea o concentraţie de 0,64 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în plus nici nu deţine permis de conducere.

Băut permis accidentat
BiciclistAccidentCostesti01

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau