Bărbat Argeș s-a — Detalii actualizate despre Bărbat Argeș s-a, pe scurt, în articolul de mai jos.
Bărbat Argeș s-a

Aseară, un bărbat a fost adus la Spitalul Judeţean având multiple traumatisme produse prin precipitare de la înălţime, adică prin cădere.
S-a întâmplat în jurul orei 21.30 a serii de marţi în comuna Vedea.
Din primele date reiese că în timp ce trecea pe o punte pietonală care leagă malurile unui pârâu, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Stolnici, după cum avea să se stabilească ulterior, a căzut şi a suferit mai multe leziuni. El a fost văzut întâmplător de un cetăţean care trecea prin zona respectivă, iar acesta a sunat la 112.
În scurt timp la fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijri medicale, apoi rănitul a fost transportat la Spitalul Județean şi preluat de medicii de la Unitate de Primiri Urgenţe. Investigații radiologice și au scos la iveală daptul că pacientul suferise multiple multiple, inclusiv leziuni la coloana vertebrală.
Potrivit Cristinei Cazacu, purtător de cuvânt al „Judeţeanului”, ieri-dimineaţă bărbatul era conştient şi stabil şi este internat în Secția de Neurochirurgie, starea sa fiind însă una gravă.
(Foto: descriptiv)
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
