Acţiune antidrog Teatrul — Detalii actualizate despre Acţiune antidrog Teatrul, pe scurt, în articolul de mai jos.
Acţiune antidrog Teatrul

Acţiune antidrog la Teatrul „Al. Davila”. Invitaţi – liceeni, dar şi deținuți.
La inţiativa Instituţiei Prefectului, o amplă acțiune de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților susținută de specialiști din cadrul Centrului Regional Antidrog Pitești, a fost organizată, vineri, în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, cu colaborarea Consiliului Județean, a Inspectoratului Școlar Argeș şi a Penitenciarului Mioveni.
„Conform datelor deținute de Centrul Regional Antidrog Pitești, cel mai tânăr consumator de droguri are 13 ani. Este o scădere a vârstei ceea ce înseamnă că tentațiile ajung la elevi din preadolescență și trebuie să colaborăm cu toții, autorități, profesori, părinți ca să îi protejăm. Educația este cea mai bună formă de a face acest lucru”, afirma prefectul Radu Perianu.

Prezente în sală mai multe persoane private de libertate, care au fost condamnate pentru deținere, consum sau trafic de droguri, au povestit cum narcoticele le-au schimbat cursul vieții într-un mod negativ.
La acţiune au fost invitați elevi ai mai multor licee din Pitești care au avut întrebări atât pentru autorități, cât și pentru persoanele private de libertate.
„Este foarte important că lor li s-a răspuns la toate întrebările pentru că vor merge mai departe și le vor povesti și celorlalți colegi care nu au putut fi prezenți. Astfel, mesajul nostru, acela că e foarte important ca ei să învețe să spună NU, va ajunge mai departe”- prefectul judeţului.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
