ACCIDENT MORTAL ȘOFERUL — Detalii actualizate despre ACCIDENT MORTAL ȘOFERUL, pe scurt, în articolul de mai jos.
ACCIDENT MORTAL ȘOFERUL

După cum v-am informat aseară, un bărbat de 37 de ani, din Berevoesti, care conducea un autoturism pe DC 3, pe raza localității Berevoesti, ar fi acroșat un autoturism parcat pe partea dreapta, după care ar fi ricoșat pe sensul opus, unde ar fi accidentat trei femei, care se aflau pe o bancă, în afara părții carosabile.
În urma impactului, una dintre femei, de 52 de ani, a decedat, celelalte două fiind rănite ușor.
De asemenea, din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit ca șoferul nu poseda permis de conducere și se afla sub influenta alcoolului, etilotestul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continua pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În cursul nopții, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
