Actualitate

ACCIDENT MORTAL ÎN ARGEȘ

ACCIDENT MORTAL ARGEȘ — Detalii actualizate despre ACCIDENT MORTAL ARGEȘ, pe scurt, în articolul de mai jos.

ACCIDENT MORTAL ARGEȘ

Un teribil accident a avut loc în urmă cu puțin timp la Căteasca, pe DJ 702 G. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, iar conducatorul auto, singurul ocupant, este încarcerat și nu dă semne de viață. Din primele informații, a murit. Vom reveni.

Update: Medici de pe SMURD au ajuns la locul evenimentului și efectuează manevre de resuscitare conform protocolului.

În jurul orei 22, a fost declarat decesul.

Din verificările preliminarii, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit ca un bărbat de 41 de ani, din Topoloveni, care conducea un autoturism pe DJ 702G, pe raza localității Căteasca, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului și gardul unui imobil. În urma coliziunii, bărbatul a decedat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care nefericitul eveniment s-a produs.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

George Olteanu George Olteanu