Actualitate

A murit Regina Elisabeta a II-a. 70 de ani pe tronul Marii Britanii

murit Regina Elisabeta
FILE Rob Munday creator of the first officially commissioned 3Dholographic portrait of Britains Queen Elizabeth II in 2004 unveils a previously unseen portrait of the monarch to celebrate the Platinum Jubilee in London Wednesday May 4 2022 Britain is getting ready for a party featuring mounted troops solemn prayers †and a pack of dancing mechanical corgis The nation will celebrate Queen Elizabeth II’s 70 years on the throne this week with four days of pomp and pageantry in central London AP PhotoKirsty Wigglesworth File

A murit Regina Elisabeta a II-a. Peste 70 de ani pe tronul Marii Britanii.

murit Regina Elisabeta

Regina Elisabeta, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii şi figura emblematică a naţiunii timp de şapte decenii, a murit la vârsta de 96 de ani, a anunţat joi Palatul Buckingham.

Regina Elisabeta, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii şi figura emblematică a naţiunii timp de şapte decenii, a murit la vârsta de 96 de ani, a anunţat joi Palatul Buckingham.

Elisabeta a II-a s-a aflat pe tronul Marii Britanii timp de peste 70 de ani, fiind devansată doar de Ludovic al XIV-lea al Franţei, care a devenit rege la vârsta de patru ani. Domnia lui Ludovic al XIV-lea, de 72 de ani şi 110 zile, a fost între 1643 şi 1715. Regina a devenit monarh la vârsta de 25 de ani, în urma decesului tatălui său pe 6 februarie 1952.

A început o perioadă de doliu naţional în Marea Britanie ce urmează să dureze până la înmormântare, care se aşteaptă să aibă loc în 10 zile.

Trupul ei va fi mutat la Palatul Buckingham, unde probabil va rămâne timp de cinci zile.

Elizabeth a fost fiica cea mare a prinţului Albert, duce de York, şi a soţiei sale, Lady Elizabeth Bowes-Lyon. Fiind copilul unui fiu mai mic al regelui George al V-lea, tânăra Elisabeta a avut puţine şanse de a accede la tron până când unchiul ei, Eduard al VIII-lea (ulterior duce de Windsor), a abdicat în favoarea tatălui ei, la 11 decembrie 1936, moment în care tatăl ei a devenit regele George al VI-lea, iar ea a devenit moştenitoare prezumtivă.

În vara anului 1951, starea de sănătate a Regelui George al VI-lea s-a înrăutăţit, iar Prinţesa Elisabeta l-a reprezentat la diverse evenimente. La 7 octombrie, ea şi soţul ei au pornit într-un turneu de mare succes în Canada şi SUA. După Crăciunul din Anglia, ea şi ducele au plecat în ianuarie 1952 pentru un turneu în Australia şi Noua Zeelandă, dar pe drum, la Sagana, Kenya, au primit vestea morţii regelui, la 6 februarie 1952. Elisabeta, acum regină, a zburat imediat înapoi în Anglia. Primele trei luni ale domniei sale, perioada de doliu deplin pentru tatăl ei, au fost petrecute într-o izolare relativă. Dar în vară, după ce s-a mutat de la Clarence House la Palatul Buckingham, şi-a asumat îndatoririle şi a efectuat prima deschidere oficială a Parlamentului la 4 noiembrie 1952. Încoronarea ei a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953.

În cei 70 de ani de domnie, regina Elisabeta a II-a a fost servită de 16 prim-miniştri. De la Winston Churchill la „Doamna de Fier” Margaret Thatcher. Cel mai recent premier fiind Liz Truss, care s-a întâlnit pe 6 septembrie cu regina la castelul Balmoral, ca parte a procesului oficial de desemnare.

Regina Elisabeta a II-a a condus Marea Britanie în cei peste 70 de ani prin numeroase evenimente majore. De la era decolonizării, la războiul Rece, la probelmele din Iralanda de Nord, la diferite crize financiare, dar şi recent prin Brexit.

Chiar dacă funcţia de rege/ regină nu are o putere efectivă în luarea de decizii în Marea Britanie. Prin domnia sa, Regina Elisabeta a II-a a fost probabil una dintre cele mai influente personalităţi ale ultimelor două secole.

(Sursa: Mediafax)

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția