
Accident în Pitești cu mai multe autoturisme implicate!
Update: Accidentul a fost unul ușor, fără victime, fiind declarat drept tamponare.
Cum procedezi în cazul unei tamponări
În ciuda faptului că cele mai multe dintre accidentele uşoare se finalizează cu o înţelegere amiabilă între şoferi, există cazuri în care accidentele uşoare trebuie să fie anunţate şi forţelor de ordine.
În principiu, şoferii implicaţi au 24 de ore la dispoziţie, de la producerea accidentului de circulaţie uşor, pentru a-l declara. Practic, vorbim despre cazul în care avem doar pagube materiale. Dacă accidentul de soldează cu victime omeneşti, şoferii au mai multe obligaţii, inclusiv de a nu mişca maşinile din poziţiile în care au rămas după producerea accidentului.
Şoferii care ajung să fie implicaţi în accidente uşoare trebuie să ştie că riscă penalităţi serioase, în cazul în care nu declară accidentul forţelor de ordine. Vorbim despre amenzi consistente, dar şi despre riscul de a rămâne chiar pe termen lung fără permisul de conducere.
Iniţial, permisul de conducere poate fi ridicat pentru 30 de zile, însă perioada creşte în cazul în care vorbim de recidivă sau în cazul în care unul dintre şoferi pleacă de la locul accidentului şi nici nu vrea să se prezinte la secţia de poliţie.
Dacă pagubele sunt minime, se recomandă încheierea unei înţelegeri amiabile între şoferii implicaţi. Această înţelegere trebuie completată complet şi corect. În acest caz, nu mai este necesară declararea accidentului la poliţie deoarece asiguratorul este obligat să rezolve dosarul în baza constatării.
În cazul unui accident uşor, în primul rând şoferii sunt obligaţi să mute maşinile cât mai aproape de bordură. Dacă, în cele din urmă, se ajunge şi la poliţie, trebuie să ştiţi că accidentul trebuie declarat la secţia de poliţie de pe raza căreia s-a produs accidentul, potrivit Observator.
Știrea inițială
În urmă cu puțin timp, un accident rutier a avut loc în municipiul Pitești, Strada Calea București, în apropiere de hotelul Ramada.
Din primele informații, sunt implicate mai multe autoturisme.
Vom reveni cu informații!
Foto: descriptiv
Accident în Pitești cu mai multe autoturisme implicate!