Divertisment

La 5 ani, rocker înrăit…

5 ani rocker — Detalii actualizate despre 5 ani rocker, pe scurt, în articolul de mai jos.

5 ani rocker

5 ani rocker

În weekend am mers într-un club din Piteşti pentru a asista, alături de sute de oameni de-o seamă cu mine şi mai… în vârstă, la un spectacol aparte susţinut der Dan Helciug şi trupa sa: tribut Queen. Asta înseamnă că Helciug a cântat piese nepieritoare ale celebrului Freddy Mercury şi ale trupei sale Queen.

Prestaţia a fost bună, nu zic, dar mai mult mi-a atras atenţia o mogâldeaţă de om care se zbânţuia pe o masă din club. Două ore, cât a ţinut spectacolul, nu a stat o clipă jos; a dat din mâini, a sărit, a trăit muzica aşa cum nu am văzut fani împătimiţi făcând-o!

Am aflat, mai apoi, că puştiul în vârstă de 5 ani nu lipseşte – alături de părinţii săi, desigur! – de la concerte precum cel de la Corbii de Piatră de anul trecut („Stonebird”), fiind pasionat de muzica rock (şi ţinută… adecvată). E de salutat, aşadar, faptul că sunt părinţi care reuşesc să le cultive gustul pentru muzica bună celor mici. Chit că, pentru un băieţel de vârsta lui, ora la care se desfăşoară astfel de evenimente nu este tocmai potrivită…

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu DiţaClaudiu Diţa

Un Comentariu

Comentariile sunt închise.