
Intervenții pentru deszăpezirea drumurilor județene
Ca urmare a ninsorilor înregistrate în ultimele ore în județul Argeș, Regia Județeană de Drumuri Argeș a intervenit cu utilaje specifice pentru deszăpezirea drumurilor județene și împrăștierea materialului antiderapant, în vederea asigurării circulației rutiere în condiții de siguranță.
Acțiuni desfășurate pe întreaga rețea de drumuri
De la debutul ninsorilor, echipele Regiei Județene de Drumuri Argeș au acționat pe întreaga rețea de drumuri județene cu autobasculante cu lamă și material antiderapant. În teren, s-a intervenit cu un număr de 97 de utilaje.
În cursul nopții, a fost necesară împrăștierea de material antiderapant, iar, începând cu ora 4, în tot județul s-a acționat pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. Stratul de zăpadă a fost mai consistent în zona de nord a județului, însă nu au fost semnalate probleme deosebite.
Condiții de circulație în județul Argeș
În acest moment, în Argeș se circulă în condiții de iarnă. Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să aibă autovehiculele echipate corespunzător sezonului de iarnă.
Regia Județeană de Drumuri Argeș colaborează permanent cu Poliția Rutieră, autoritățile locale și instituțiile abilitate pentru monitorizarea stării rețelei de drumuri și pentru gestionarea eficientă a situațiilor generate de condițiile meteo de iarnă.
La sediul Regiei Județene de Drumuri Argeș funcționează non-stop comandamentul de iarnă, iar problemele apărute pe rețeaua de drumuri județene pot fi semnalate la numărul de telefon: 0248280958.

































