Un drum din Argeș intens circulat va fi modernizat cu 389 milioane lei.
Licitația pentru lucrările de modernizare pe Drumul Național 73 C Curtea de Argeș-Tigveni a fost publicată în SEAP, contractul pentru proiectare și execuție lucrări având o valoare estimată cuprinsă între 330 și 389 milioane lei.
Lotul 6 al autostrăzii Pitești– Sibiu
Tronsonul Curtea de Argeș-Tigveni are o lungime de 10 kilometri și face parte din așa numitul ,,Lot 6” al Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești, practic legătura de la Curtea de Argeș la Râmnicu Vâlcea. Segmentul DN 73 C Curtea de Argeș-Tigveni corespunde lotului PORR, lotul 4 al Autostrăzii A 1 care ar putea fi terminat la începutul anului 2026, însă în lipsa lotului 3 Tigveni-Cornetu (lotul WeBuild de 37 km), tranzitul comercial între Pitești și Râmnicu Vâlcea se va face tot pe DN 7.
Hotărârea de Guvern pentru modernizarea DN 73 C (Lot 1) Curtea de Argeș-Tigveni a fost aprobată în iunie 2024.
Durata contractului, 6 ani
Durata contractului este de 76 de luni (4 pentru proiectare, 12 luni pentru execuție lucrări, 60 luni garanție). Pe traseu sunt prevăzute 4 poduri, iar viteza de proiectare a fost stabilită între 20 și 60 km/h. pentru că traseul este într-o zonă de deal, conform documentației pe care a consultat-o Economedia. Lucrările de modernizare vor permite asigurarea lățimii benzii de circulație de 3,5 metri. În prezent, conform datelor CESTRIN, sectorul Curtea de Argeș –Tigveni de pe DN 73 C se încadrează în clasa tehnică ,,REA” pentru că nu a avut nicio lucrare de modernizare. Ofertele pot fi depuse până pe 12.02.2025, iar finanțarea contractului este asigurată din Programul Transport 2021-2027.
Date tehnice modernizare
De la km. 55 (Tigveni jud. Argeș) la km. 68 (intersecție Milcoiu DN 7-DN 73 C jud. Vâlcea) este al doilea segment al așa numitului ,,lot 6” pentru care încă nu sunt aprobați indicatorii tehnico-economici.
În aprilie 2022, CNAIR și firma de proiectare Proiect Consult – Regiunea Transilvania au semnat două contracte: „Elaborare documentație de avizare a lucrărilor de intervenții pentru “DN 73C, km 44+800 – km 55+000, Curtea de Argeș – Tigveni” (Lot 1) și Elaborare studiu de fezabilitate pentru “reabilitare / modernizare DN 73C, km 55+000 – km 68+000, Tigveni – Municipiul Râmnicu Vâlcea” (Lot 2)” pentru suma de aproximativ 5 milioane lei.
Drumul Național 73 C Curtea de Argeș-Tigveni
Modernizarea Drumului Naţional 73 C Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea presupune, pe lângă refacerea structurii rutiere şi consolidări punctuale, lărgirea platformei drumului la 10 metri, din care 7 metri cele două benzi de circulaţie, iar restul de 3 metri benzi de încadrare şi acostament consolidat (legătura nu va fi la profil de drum rapid cu patru benzi şi separatoare de sens, CNAIR preferând soluţia modernizării unui drum deja existent). Lotul de 13 km presupune un mix între modernizarea actualului drum național pe anumite sectoare și realizarea de variante noi de traseu, care să amelioreze considerabil fluența și siguranța circulației, explica fostul ministru Cătălin Drulă, în mandatul căruia s-a lansat licitația.
Pentru lotul 3 Tigveni-Cornetu (37 km), Asocierea WeBuild-Tancrad a primit Autorizația de Construire pentru un segment de 12 km care include și Tunelul Poiana de 1700 metri. Durata de execuție este de 45 de luni. Pentru Lotul 2, cel mai greu lot al Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești, Asocierea de constructori din Turcia Mapa-Cengiz lucrează doar pe 1 kilometri din traseul de 30 de km. și nu sunt informații privind aprobarea Proiectului Tehnic care ar permite eliberarea Autorizației și pentru zona dificilă, de munte.
Sursa: Economedia
Un drum din Argeș intens circulat va fi modernizat cu 389 milioane lei
2 Comentarii
Anonim
Ce preturi sunt astea bro ? Se face pe 6 benzi de costa atât? Vorba lu unu venit din Germania,,ba ăștia nu cunosc banii pe aci ,, E un cost enorm ,ar trebui un pic studiat cam în ce buzunare se scurg pt ca sunt niște cifre incredibile .Nu suntem în Hymalaia sa dărâme munții. Dacă studiați un pic cam cât costa prin tari vestice km se va găsi diferențe enorme .
Locuitorul
Ce preturi sunt astea bro ,se face pe 6 benzi ? Nu suntem în Hymalaia sa spargă munți. Ar trebui studiat în ce buzunare se scurg pt ca sunt niște costuri astronomice .Dacă faci comparație cu cât costa în tari vestice km la noi e de câteva ori mai scump ,deci e ceva suspect .Nu e nici făcut de la zero e doar ,,modernizat ,,.