ULTIMA ORĂ

Update: Poliția a emis ordin de protecție provizoriu în cazul femeii înjunghiate din Pitești

Politia

Update ora 23:30:

În urma evenimentului din ziua de 8 august a.c., a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, în care cercetările se desfășoară de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Având în vedere natura conflictului, polițiștii au parcurs procedura de evaluare a riscului, conform formularului prevăzut de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 77 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii fapei și luarea măsurilor legale care se impun.

Știrea inițială

O femeie în vârstă de 76 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de propriul soț, în urma unui conflict domestic petrecut în municipiul Pitești.

Agresorul, un bărbat de 77 de ani, a fost depistat de polițiști la scurt timp de la incident.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la o stare conflictuală în familie, în urma căreia o femeie a fost înjunghiată de soțul de 77 de ani, ce a fost prins la scurt timp de polițiștii ce au intervenit în mod operativ, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:”, se arată în comunicatul IPJ Argeș.

Potrivit sursei citate, în ziua de 8 august a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 76 de ani ar fi avut un conflict cu soțul acesteia, care ar fi înțepat-o cu un cuțit.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locuința celor doi și l-au depistat pe bărbatul în cauză.

Totodată, au fost acordate primele îngrijiri victimei, care a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

„Dormea cu cuțitul sub pernă”

Unul dintre vecinii celor doi soți a fost martor la momentele de după incident și povestește cum femeia a fost scoasă din locuință de echipajele de intervenție.

„Când am văzut că au scos-o, era săraca într-un cearșaf… E bătrână, vă dați seama, are 70 și ceva de ani.

El nu zicea nimic. I-am spus noi, vecinii: «Uite ce ai făcut, domnule, femeii, de nu voia să te mai primească în casă». Nici măcar nu a spus că-i pare rău. Dormea cu cuțitul sub pernă, așa ne-a spus cineva”, a relatat acesta.

Vecinii spun că femeia trăia cu teamă

Întrebat dacă femeia era terorizată, bărbatul a declarat că întreaga comunitate știa de problemele din acea familie.

„Vă zic sincer și cred că da, că vorbesc toți vecinii pe aici. Vă dați seama, doamna l-a mai primit în casă pentru că a avut probleme cu el…”, a completat acesta.

Cazul urmează să fie preluat de polițiștii de investigații criminale pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi