ULTIMA ORĂ

Argeș. Cum a reușit un țepar să încaseze 5.000 de euro după o păcăleală

IMG_9052

Argeș. Cum a reușit un țepar să încaseze 5.000 de euro după o păcăleală.

Reținut pentru înșelăciune

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 24 septembrie, un bărbat de 44 de ani, din județul Vâlcea, ar fi oferit spe vânzare un miniexcavator, prezentându-se în mod fals ca reprezentant al unei societăți comerciale.

Prin această modalitate, cel în cauză ar fi încasat de la o persoană vătămată suma de aproximativ 5.000 de euro, în echivalent lei.

Mandat de aducere

În ziua de 4 noiembrie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de aducere privind pe bărbatul în cauză.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ulterior, față de acesta a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Argeș. Cum a reușit un țepar să încaseze 5.000 de euro după o păcăleală.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția