ULTIMA ORĂ

Presupusul criminal din Pitești, găsit aproape de cadavrul victimei

Presupusul criminal Pitești — Detalii actualizate despre Presupusul criminal Pitești, pe scurt, în articolul de mai jos.

Presupusul criminal Pitești

Presupusul criminal Pitești
9438A12D 0C5C 4E14 9807 0843093CB6E4

UPDATE: În ziua de 29 septembrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în apropierea căii ferate din cartierul Prundu al municipiului Pitești, a fost găsit un bărbat decedat.

Întrucât din primele verificări a rezultat că bărbatul prezenta urme de violență, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

Pe parcursul cercetărilor desfășurate la fața locului, a mai fost identificat un alt bărbat care prezenta leziuni în urma unei agresiuni, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri. La acest moment cercetările sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Suspiciune de omor în cartierul piteştean Prundu după ce, în urmă cu câteva minute, a fost descoperit cadavrul unui bărbat. Trupul neînsufleţit zăcea în apropiere de calea ferată lângă o ghenă de gunoi. Victima are leziuni de violenţă şi sânge pe faţă. Deocamdată identitatea acestuia nu a fost stabilită şi se pare că ar fi vorba despre un om fără adăpost. La faţa locului de află judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, un procuror al Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi criminalişti care au demarat cercetările. Vom reveni.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția