ULTIMA ORĂ

Conducerea administrativă a Primăriei Pitești s-a întâlnit astăzi cu asociațiile de proprietari în Tudor Vladimirescu

IMG_7736

Conducerea administrativă a Primăriei Pitești s-a întâlnit astăzi cu asociațiile de proprietari în Tudor Vladimirescu.

Astăzi, de la ora 17.00, conducerea administrativă a Primăriei Pitești s-a întâlnit cu asociațiile de proprietari, în cartierul Tudor Vladimirescu, la școala 20.

Ca de fiecare dată, printre cei care au fost prezenți la întâlnire se numără: primarul Cristian Gentea; deputatul Nicolae Georgescu; Iulian Chiriță, directorul executiv din cadrul Direcției Tehnice; Mircea Braniște, șef secție la Administrația Domeniului Public (ADP).

Pe de cealaltă parte, zeci de piteșteni din cartierul Tudor Vladimirescu au venit pentru a-și spune nemulțumirile și a căuta o rezolvare.

Cele mai importante probleme exclamate de cetățeni care au ieșit în evidență sunt: lipsa locurilor de parcare, aglomerația din zona școlilor, dar și iluminatul stradal.

Conducerea echipei administrative va desfășura în fiecare săptămână, în alt cartier, astfel de evenimente.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția