
Festivalul Florilor de Mai 2025, la Călinești
Astăzi, 20 mai 2025, comuna Călinești din județul Argeș a îmbrăcat straie de sărbătoare. Localitatea cârmuită de tânăra Ioana Georgescu și-a deschis porțile pentru una dintre cele mai frumoase manifestări culturale ale primăverii: Festivalul Florilor de Mai, ajuns la ediția a III-a.
În cununa evenimentului cultural a fost prinsă celebrarea a 637 de ani de atestare documentară a localității. Manifestarea a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Călinești, alături de Căminul Cultural Călinești.
Arc peste timp
„Este o sărbătoare a tradiției și culturii locale, un moment de mândrie pentru întreaga comunitate. În primul rând, este ziua noastră, a comunei Călinești. Este ziua când noi, călineștenii, am fost pentru prima dată menționați într-un document. 20 mai 2025 marchează existența noastră ca și comunitate: s-au împlinit 637 de ani de la prima atestare documentară. La 20 mai 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân a atestat pentru prima dată localitatea Călinești într-un hrisov prin care oferea Mănăstirii Cozia o vie la hotar cu Călinești. De asemenea, orașul Pitești sărbătorește, tot acum, 637 de ani de la atestarea documentară. Considerăm că suntem pe drumul spre dezvoltare și modernizare și, ușor-ușor, îl vom prinde din urmă pe… fratele nostru mai mare, orașul Pitești.”, a declarat Ioana Georgescu, primarul comunei Călinești
.Spectacol autentic de muzică populară
Festivalul Florilor de Mai a împletit momente de muzică și dans. Și-au dat concursul cursanți ai Căminului Cultural Călinești, precum și artiști consacrați. Au adus culoare și emoție pe scenă ansambluri folclorice din Călinești (Chindia) și Bogați (Resteul și Pădureanca).
Membrii formației folclorice Haiducii din Rezina – Republica Moldova au bucurat publicul cu un repertoriu plin de autenticitate. Au cântat și au încântat: Rodica Mitran, Violeta Constantin, Diana Călinescu, Gabriela Argeșanu, Silvia Timiș, Eliza Bold și Marius Gilan.
Aplauze la scenă deschisă au mai primit instrumentistul Cătălin Iancu (țambal) și Orchestra Doina Argeșului. Giuvaierul de pe coroana festivalului a fost trio-ul format din Doinița, Ionuț și Ioana-Maria Dolănescu.
O sărbătoare a identității și a spiritului românesc
Cu „privirea de înger” și bucuroasă de oaspeți, Ioana Georgescu i-a cucerit atât pe localnici, cât și pe invitați.
Ioana Făcăleață, prefect al județului, și Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, s-au numărat printre oficialitățile prezente la manifestare.
Reprezentanții autorităților județene, colegii primari (Gheorghiță Boțârcă din Topoloveni și Ion Gârleanu din Bogați), delegația de peste Prut (Chișinău și Rezina – Republica Moldova), precum și echipa de nădejde a Ioanei Georgescu (viceprimar, consilieri locali etc.) au primit din partea Primăriei și Consiliului Local Călinești plachete aniversare.
De asemenea, a fost premiat un localnic centenar, iar artiștii au fost răsplătiți cu aplauze și diplome de participare.
Ziua comunei Călinești și Festivalul Florilor de Mai au celebrat identitatea locală, valorile strămoșești și mândria de a aparține unei comunități cu o istorie de peste șase secole.






































