Românii beneficiază de o nouă subvenție în 2025. Banii vor intra în conturi.
APIA, o nouă subvenție în 2025
Începând cu anul 2025, fermierii din România pot beneficia de o nouă subvenție introdusă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care se va acorda anual pentru menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, informează Capital.
Acest sprijin financiar anunțat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face parte din ecoschema PD-28, un program care va fi aplicat pe toate suprafețele de teren arabil, cu scopul de a promova un management mai sustenabil al terenurilor agricole. Subvenția va fi de aproximativ 50 euro pe hectar și va fi acordată pe baza angajamentelor asumate voluntar de fermieri.
Condiții de eligibilitate
Pentru a beneficia de această subvenție, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate. În primul rând, aceștia trebuie să fie fermieri activi și să fie beneficiari ai plății BISS. De asemenea, trebuie să utilizeze o suprafață agricolă localizată pe teritoriul României și identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS), din categoria teren arabil.
Dimensiunea exploatației agricole trebuie să fie de minimum 1 ha, iar fiecare parcelă eligibilă trebuie să aibă cel puțin 0,3 ha. Fermierii trebuie să se angajeze să respecte cerințele specifice ale ecoschemei și să țină evidența activităților agricole care au loc pe terenurile aflate sub angajament.
Terenurile arabile supuse unei verificări
Una dintre cerințele importante pentru accesarea subvenției este alocarea a cel puțin 2% din suprafața arabilă a fermei pentru menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj. Zonele neproductive includ margini de câmp, petice sau zone tampon pentru parcele, terenuri lăsate pârloagă și zone umede mici.
Elementele noi de peisaj, ce pot fi implementate pentru a obține subvenția, includ garduri vii, șiruri de arbori și arbuști, arbori în aliniament, grupuri de arbori, pâlcuri arbustive, arbori solitari și chiar movile, potrivit informațiilor oferite de agenție.
Aceste elemente de peisaj trebuie să fie create pe terenurile arabile și vor fi supuse unei verificări, conform standardului GAEC 8.1, care prevede menținerea elementelor de peisaj pe termen lung.
Fermierii care optează pentru această ecoschemă pot combina sprijinul financiar cu alte scheme de plată, cum ar fi ecoschemes PD-04 și PD-05, care vizează aplicarea unor practici agricole benefice pentru mediu și pentru fermele mici, în funcție de circumstanțele fiecărui beneficiar, a transmis Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Românii beneficiază de o nouă subvenție în 2025. Banii vor intra în conturi.