
Poliția Rutieră transmite: Șoferii sunt obligați să pună lanțuri antiderapante pe zăpadă!
Codul Rutier stabilește, în 2025, o amendă usturătoare pentru șoferii care nu respectă obligația de a avea montate lanțuri antiderapante. Conform legii rutiere, anumite categorii de vehicule trebuie să fie echipate cu sisteme antiderapante când rulează pe șosele înzăpezite, arată promotor.ro.
Ce prevede Codul Rutier, în 2025?
Conform Codului Rutier actualizat, toate mașinile trebuie echipate cu anvelope de iarnă când circulă pe drum cu zăpadă. De asemenea, conducătorii auto sunt obligați să aibă în vehicule și kit-ul de siguranță.
Dar, legislația stabilește că, în 2025, anumite categorii de șoferi trebuie să aibă la ei și un set de lanțuri antiderapante.
Pentru vehiculele de până în 3.5 tone, folosirea lanțurilor antiderapante nu este obligatorie. În schimb, sunt obligatorii cauciucurile de iarnă atunci când drumul e acoperită cu zăpadă, gheață sau polei.
În cazul mașinilor de mare tonaj, însă, pe lângă anvelopele de iarnă, legea impune și folosirea unor sisteme antiderapante. Astfel, pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei, autovehiculele cu greutatea de peste 3.5 tone trebuie echipate cu lanțuri antiderapante.
Ceea ce înseamnă că toți șoferii care conduc dube, mașini de teren sau alte vehicule cu o greutate de peste 3.500 de kilogram, trebuie să aibă lanțuri antiderapante.
Șoferii care nu au lanțuri antiderapante, deși sunt obligați să dețină aceste echipament, pot primi între 9 și 20 de puncte-amendă.
Aceeași pedeapsă se aplică și celor care nu au anvelope de iarnă și circulă pe drumuri acoperite de omăt sau gheață.
Punctul de amendă este 202,5 lei, reprezentând 5% din salariul minim brut pe țară. Ceea ce înseamnă că, pentru lipsa lanțurilor antiderapante, se aplică o amendă cuprinsă între 1.822,5 lei și 4.050 de lei. În plus, va fi reținut și certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Poliția Rutieră: avertisment pentru șoferi
Brigada Rutieră a transmis un avertisment șoferilor cu privire la conducerea pe drumurile publice în condiții de iarnă.
Poliția recomandă șoferilor să:
l sporească atenția și concentrarea la volan;
l adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere și să nu bruscheze comenzile volanului și să folosească frâna de motor pentru a încetini;
l păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față pentru a putea frâna în condiții de siguranță;
l nu oprească sau să staționeze în locurile în care pot împiedica desfășurarea normală a traficului rutier;
l evite pe cât posibil frânarea, schimbarea bruscă a direcției de mers și depășirile repetate, riscul de a derapa în condițiile unui carosabil alunecos crește;
l asigure o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale și a lunetei;
l verifice dacă funcționează în parametrii optimi sistemul de iluminare și semnalizare, instalația de climatizare și ștergătoarele;
l se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă și să-și pregătească autovehiculul pentru deplasare;
l respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru siguranța circulației rutiere.
Obligatoriu pe drumurile cu zăpadă
„Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
În cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3.5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, există obligația echipării cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori montării pe aceste roți a lanțurilor/echipamentelor antiderapante certificate”, transmite Brigada Rutieră.
Poliția Rutieră transmite: Șoferii sunt obligați să pună lanțuri antiderapante pe zăpadă!