Mașini rechemate în service. Risc uriaș pentru șoferii care folosesc aceste modele.
Lansat la începutul anului 2024, noul model Dacia Duster 3 a captat atenția românilor, consolidându-și reputația ca fiind unul dintre cele mai accesibile și populare SUV-uri din țară. Totuși, succesul său a fost umbrit recent de o rechemare în service din cauza unei probleme tehnice.
În Ajunul Crăciunului, unii proprietari de Dacia Duster 3 au fost informați de producător despre o problemă tehnică identificată la un conector electric al vehiculului, titrează capital.ro. Compania a precizat că această defecțiune ar putea duce la o întrerupere temporară a tracțiunii și a asistării direcției, ceea ce ar reprezenta un risc pentru siguranța șoferilor și pasagerilor.
Reparația, efectuată gratuit
Reprezentanții Dacia au dat asigurări că toate măsurile necesare au fost luate pentru a remedia problema și au invitat posesorii vehiculelor afectate să se prezinte în orice service autorizat Dacia din România. Acolo, specialiștii vor efectua reparația necesară gratuit, costurile fiind suportate integral de producător.
Producătorul a subliniat că este esențial ca posesorii de Dacia Duster 3 să răspundă la această solicitare și să se deplaseze la service-ul autorizat. În caz contrar, aceștia își asumă riscuri în privința siguranței vehiculului și a pasagerilor.
Conectorul R107, care poate să nu fi fost fixat corespunzător la fabricare, poate duce la o pierdere a conexiunii electrice între motor și cablajul cabinei șoferului. În cazul unei defecțiuni, șoferii ar putea experimenta pierderea tracțiunii, asistență redusă la direcție și funcționarea defectuoasă a airbag-urilor, senzorilor de parcare și frânelor, crescând astfel riscul de accidente și răni.
Ce modele sunt vizate?
Rechemarea a vizat modelele Dacia Duster 3 produse între 20 iunie 2023 și 11 iulie 2024, cu serii de omologare e192007/46002622 și e192007/46002623. Autoritatea germană de transport KBA a confirmat că mașinile afectate trebuie verificate și, în caz de necesitate, conectorul defect trebuie înlocuit.
Noul Dacia Duster 3 se remarcă printr-un consum eficient de combustibil, în special la versiunile hybrid și mild-hybrid, care oferă performanțe excelente atât în oraș, cât și la drum lung. Designul exterior a fost actualizat cu linii mai aerodinamice și un look modern, cu grila frontală și farurile LED redesenate pentru un aspect robust și contemporan.
Interiorul vehiculului a fost și el îmbunătățit semnificativ. Potrivit surselor din presa auto, Duster 3 dispune de materiale de calitate superioară, un sistem avansat de infotainment cu un ecran tactil de mari dimensiuni și compatibilitate cu Android Auto și Apple CarPlay. Spațiul interior a fost extins, oferind mai mult confort pasagerilor și un volum generos pentru bagaje.
Mașini rechemate în service. Risc uriaș pentru șoferii care folosesc aceste modele.