Mai poate candida Călin Georgescu la alegerile din martie 2025? CCR dezvăluie motivele.
CCR a publicat, vineri seară, motivarea deciziei de a anula alegerile prezidențiale și de a relua procesul electoral. În document, judecătorii Curții spun că, după declasificarea documentelor prezentate în ședința CSAT, au constatat că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui”, potrivit Digi24.
În documentul de zece pagini, judecătorii Curții Constituționale explică de ce au decis să reia de la zero alegerile prezidențiale. Judecătorii afirmă că „procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”.
De asemenea, Curtea face referire și la „manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”, conform notelor de informare transmise de servicii.
Curtea spune că alegătorii nu au fost corect informați
„Mai precis, libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie presupune dreptul de a obține informații corecte despre candidați și procesul electoral din toate sursele, inclusiv online, precum și protecția împotriva influenței nejustificate, prin acte/ fapte nelegale și disproporționate, asupra comportamentului de vot”, subliniază CCR.
Judecătorii CCR subliniază că a fost încălcat caracterul liber exprimat al votului, deoarece „alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media”.
Egalitatea şanselor competitorilor electorali, afectată
În motivarea deciziei, CCR mai arată că „a fost afectată egalitatea de șanse a competitorilor electorali, ceea ce reflectă o alterare a însuși dreptului de a fi ales. Neregularitățile din campania electorală s-au răsfrânt asupra competitorilor electorali, din moment ce au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați participanți în procesul electiv”.
„Utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, atât de către candidați ori competitori electorali, cât și de către partide politice, susținători ori simpatizanții lor trebuie să fie transparentă pentru a garanta integritatea și imparțialitatea alegerilor. În caz contrar, alegătorii sunt împiedicați să-și formeze o opinie despre candidați și alternativele electorale sau pot fi induși în eroare cu privire la identitatea și calitatea candidatului ori procedurile de vot”, mai spun judecătorii CCR.
„Prin urmare, utilizarea într-un proces electoral de către competitorii electorali, inclusiv de către partidele politice, a unor asemenea practici învestește autoritățile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate și, după caz, să sancționeze astfel de conduite”, mai susțin judecătorii CCR.
Reacția lui Călin Georgescu
Candidatul independent Călin Georgescu a transmis vineri seară un mesaj video înregistrat, în care a atacat decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale, afirmând că „statul român a călcat democrația în picioare” și că politicienii „tremură de frică”.
„Dragii mei, suntem în postul Crăciunului, iar astăzi este ziua Sfântului Nicolae. În această zi, statul român a luat democraţia şi a călcat-o în picioare. Decizia Curţii Constituţionale de astăzi reprezintă mai mult decât o controversă juridică. Este, practic, ea este practic o lovitură de stat oficializată. Statul de drept este în comă indusă, iar justiţia subordonată ordinelor politice şi-a pierdut, practic, esenţa, ea nu mai este justiţie, este la ordin.
Într-o astfel de stare nu mai vorbim de dreptate, ci practic vorbim despre un simulacru care trădează principiile democraţiei. Democraţia nu este negociabilă. Puterea poporului este fundamentul statului democratic, pentru că a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt, să prețuiești votul universal.
Împreună cu poporul român am făcut ce am promis și anume istorie. Poporul român își cere drepturile astăzi. Poporul român este simbolul democrației, pentru că uniți în jurul adevărului suntem mai uniți ca niciodată. Este momentul să arătăm că suntem un popor curajos, care știe că destinul și drepturile națiunii române sunt în mâinile noastre. Democrația noastră este atacată. Vedem în jurul nostru șefi de partide care tremură de frică.
Sunt speriaţi că pierd puterea şi privilegiile, că ies la iveală dosarele care îi vor expune, că vor reveni la nesemnificativul din care au fost ridicaţi. Practic, în această zi sistemul corupt mânia şi-a arătat adevărata faţă, şi anume a făcut pact cu diavolul. Eu, Călin Georgescu, am un singur pact: cu poporul romîn și cu Dumnezeu”.
Declarația completă AICI.
Mai poate candida Călin Georgescu la alegerile din martie 2025? CCR dezvăluie motivele.