Mai mulți români și-au luat țeapa anului chiar de Revelion! Mii de euro pierduți.
Zeci de români au plătit mii de euro pentru a-și petrece noaptea de Revelion în locații de lux, cu totul la dispoziție, însă au realizat că au fost țepuiți.
Români țepuiți cu vacanțe false
Mai multe familii ce urmau să plece sâmbătă, 28 decembrie, în Zanzibar, pentru a petrece Revelionul, au primit mesaje prin care erau anunțați că zborurile le-au fost anulate. Mai mult, cei care le-au vândut excursia nu mai pot fi contactați.
Una dintre victime a povestit pentru Antena 3 CNN cum persoana care le-a vândut vacanțele de lux, împachetate în oferte cu reduceri de nerefuzat, a dispărut dintr-o dată sub pretextul unor probleme medicale. Odată cu ea au dispărut și banii care, în cazul femeii menționate, însumau nu mai puțin de 6.500 de euro.
„Am semnat un contract cu firma, una din firmele ei (n.n. – administratora). Am făcut mai multe viramente, ne-a făcut promoții. Cu o zi înainte de a pleca – când unii dintre noi eram deja pe drum (din localitățile natale spre aeroport – n.n.) – am primit un mesaj sec, urât, în care ni se spunea că are o problemă medicală, că ne mută zborurile pentru luni și să așteptăm mesaj de la ea.
A 2-a zi, în ziua plecării, nu mai exista nimic, ne-a confirmat că nu se poate. Făcuse un grup din toată țara. Eu personal am plătit în final 6.500 euro pentru patru persoane, sumă care includea zboruri, cazări, o zi de safari, excursii organizate, ghizi, absolut tot”, spune o femeie care visa să-și petreacă Revelionul în Zanzibar.
Escrocii se îmbogățesc de sărbători
O altă femeie a povestit cum țepuitoarea nu le-a mai răspuns celor păcăliți deja la telefon, dar când a fost cazul vânzării unei noi vacanțe a putut fi contactată foarte ușor.
„Nu a mai răspuns la telefon, nu mai este de găsit. O altă persoană păgubită dintre noi a pus un prieten să sune să întrebe de Revelionul viitor sau de ceva vacanță în Kenya în martie sau în februarie și evident că a răspuns la telefon. A și încercat să îi ia în ziua aceea 1.000 euro avans. I-a făcut o reducere mare instantaneu, de 500 euro pentru copil. Sunt persoane care au plătit de anul trecut, din ianuarie, un avans de 50%.
Deci, ea un an întreg, tot anul 2024, a încasat și a strâns peste 40-50.000 euro, dacă nu chiar mai mult. Am găsit o persoană care tot așa a pățit și anul trecut și fix înainte cu o zi de plecare a primit pe grupul mesaj că biletele de avion au fost furate într-un atac cibernetic”, explică o altă victimă.
Mai mulți români și-au luat țeapa anului chiar de Revelion! Mii de euro pierduți.