
Informare pentru toți șoferii români. Circulație închisă total de marți, 4 martie.
Se reiau lucrările de protecție a versanților pe DN7 Valea Oltului, una dintre cele mai tranzitate rute care leagă sudul țării de Transilvania. Restricțiile încep marți, 4 martie 2025.
Se reiau lucrările pe DN7, Valea Oltului, în zona cascadei Lotrișor, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Circulația va fi afectată prin închideri totale, în reprize de aproximativ 20 de minute, arată capital.ro.
Restricții de circulație pe Valea Oltului
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, începând cu 4 martie 2025, vor fi reluate lucrările de protecție a versanților pe DN7, Valea Oltului, în zona cascadei Lotrișor.
Lucrările vor afecta circulația rutieră, fiind impuse închideri totale în reprize de aproximativ 20 de minute, perioadă în care traficul va fi dirijat cu piloți de trafic.
În prima etapă, intervențiile vor avea loc pe sectorul de drum km 201+215 – 201+320, urmând ca acestea să fie finalizate în aproximativ 30 de zile.
Programul de desfășurare a lucrărilor
· luni – joi, între orele 07:00 – 18:00;
· Vineri, între orele 07:00 – 14:00;
· Sâmbătă, între orele 07:00 – 18:00.
DRDP Craiova a precizat că restricțiile vor continua și pe alte sectoare de drum, iar informațiile despre acestea vor fi comunicate înainte de începerea lucrărilor.
Aceste lucrări au rolul de a asigura siguranța traficului, prevenind posibilele accidente cauzate de căderile de pietre de pe versanți. În acest sens, se vor monta plase de protecție, care să reducă riscurile pentru șoferi.
În noiembrie 2024, Valea Oltului a fost deja afectată de restricții de o lună, impuse pentru realizarea unui sens giratoriu provizoriu la Câineni, necesar pentru lucrările la autostrada Sibiu-Pitești.
Autostrada Sibiu-Pitești
Lucrările pe Valea Oltului sunt strâns legate de proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești, una dintre cele mai dificile și așteptate autostrăzi din România. Aceasta va avea 122,11 km lungime și va face parte din Coridorul 4 Pan-European, facilitând legătura dintre Portul Constanța și Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.
· Lotul 3 Tigveni – Cornetu (37 km): contract semnat în august 2022 cu WeBuild (Italia) și Tancrad (România). Proiectarea a început în februarie 2023, iar lucrările sunt estimate să dureze 45 de luni.
· Lotul 2 Boița – Cornetu (31 km): considerat cel mai dificil sector de pe Valea Oltului. Supervizarea lucrărilor este realizată de IRD Engineering (Italia), cu un contract de 106 milioane lei.
· Lotul 4 Tigveni – Curtea de Argeș: constructorul PORR (Austria) se apropie de finalizarea lucrărilor de săpare a Dealului Momaia, pregătind terenul pentru primul tunel de pe această secțiune. Progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 60%.
· Lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești: constructorul WeBuild (Italia) a finalizat deja 16 km, care au fost deschiși traficului în decembrie 2024, cu 8 luni mai devreme decât termenul estimat. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, întregul lot va fi finalizat până la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai 2025.
Informare pentru toți șoferii români. Circulație închisă total de marți, 4 martie.