În prag de sărbători, alte microbuze electrice au ajuns în 3 școli din Argeș.
Lerești, Drăganu și Cetățeni sunt localitățile care, începând de astăzi, au microbuze electrice școlare noi. În total, prin PNRR și AFM, Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze școlare.
„Educația este cheia către viitor, iar Consiliul Județean Argeș va continua să sprijine școala argeșeană prin investiții în infrastructură și resurse care să asigure un mediu educațional modern și sigur”, a declarat președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă.
Astăzi, 23.12.2024, alte trei microbuze electrice școlare au fost predate către administrațiile locale din Lerești, Cetățeni și Drăganu.
Astfel, până la această dată, Consiliul Județean Argeș a predat 10 microbuze electrice școlare către administrațiile locale din: Valea Mare Pravăț, Călinești, Mihăești, Leordeni, Berevoești, Hârtiești, Schitu Golești, Lerești, Drăganu și Cetățeni.
Microbuzele au fost achiziționate de către Consiliul Județean Argeș, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin PNRR – 28 de microbuze
În total, prin PNRR au fost achiziționate 28 de microbuze. Valoarea contractului de finanțare este de peste 35 de milioane de lei.
Acestea vor ajunge la: Leordeni, Micești, Mihăești, Schitu Golești, Stoenești, Călinești, Berevoești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești, Ungheni, Valea Mare Pravăț, Mălureni, Aninoasa, Albeștii de Argeș, Bughea de Jos, Corbeni, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani, Mușătești, Tigveni și Bughea de Sus, Budeasa, Moșoaia, Căteasca.
În plus, Consiliul Județean Argeș a mai achiziționat 17 microbuze școlare, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. Microbuzele vor fi livrate către Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Curtea de Argeș și Ștefănești și comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Dârmănești, Stâlpeni.
Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.
În total, Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze.
De cele 45 de microbuze electrice școlare vor beneficia peste 6.000 de elevi din județul Argeș.
În prag de sărbători, alte microbuze electrice au ajuns în 3 școli din Argeș.