Grevă în Argeș. Toți angajații vor ieși în stradă, activitate suspendată.
Luni, 4 noiembrie, între orele 12:00-14:00, angajații Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Argeș, vor organiza o grevă de avertisment, simultan cu restul colegilor din filiale teritoriale din întreaga țară.
Angajații Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Argeș, în grevă
Salariații vor ieși în fața instituției cu pancarde cu principalele revendicări, vor purta banderole albe și vor suspenda activitatea în acest interval.
Principala doleanță, neluată în seamă până acum, se referă la uniformizarea salarială între angajații din teritoriu și colegii din structura centrală.
Solicitarea lor a rămas fără răspuns după nenumărate greve de avertisment și discuții și intervenții la nivelul conducerii din Ministerul de Interne, forul tutelar, în ciuda faptului că efortul financiar ar fi unul infim, dat fiind că se referă doar la 250 de angajaţi din întreaga ţară.
Ce solicită angajații
Alte solicitări ale angajaţilor Arhivei se referă la condiţiile de muncă, unele deplorabile: depozite prăfuite, neîncălzite şi fără nici un fel de protecţie. În Argeş, clădirea în care funcţionează arhivele a fost ridicată după război, în anii 50, și „oferă” fix aceleași condiții de acum peste 70 de ani!
O anexă „provizorie” care e folosită ca extensie a depozitului de documente a împlinit deja 30 de ani iar alte îmbunătățiri nu au mai fost făcute de atunci. Însă, fondul de documente s-a mărit considerabil iar numărul salariaților a scăzut, astfel că munca este mai multă.
Dacă nici de această dată semnalul lor nu este luat în seamă, salariații și-au propus declanșarea unei greve generale, cu tot ce presupunea aceasta.
Grevă în Argeș. Toți angajații vor ieși în stradă, activitate suspendată.