Gala AOA Argeș, evenimentul remarcabil care a adunat cele mai importante personalități din județ.
Joi, 19 decembrie, în Pitești a avut loc Gala Asociației Oamenilor de Afaceri din Argeș, un eveniment deosebit care adună în fiecare an cele mai importante personalități ale județului.
Licitație în scop caritabil
Seara a fost și mai specială datorită implicării Asociației Părinților Copiilor cu Autism (APCA) Argeș care a prezentat proiectul “Împreună realizăm visul”, mai exact Complexul de servicii sociale “Sfântul Mihail”. Acest complex va fi dedicat sprijinirii persoanelor cu dizabilități, adaptându-se nevoilor și particularităților specifice fiecărei vârste.
Subiecte de valoare, licitație în scop caritabil, muzică de calitate și oameni care sunt un adevărat exemplu în mediul de business – toate acestea au transformat gala într-un eveniment remarcabil.
Invitați de seamă
În cadrul galei a fost prezent Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean, reprezentând conducerea CJ Argeș prin următorul mesaj:
Ne bucuram să fim și în seara aceasta alături de dumneavoastră, așa cum am fost de-a lungul timpului, atât direct, cât și indirect. Noi, cei de la CJ Argeș, ne străduim să aducem plus valoare inclusiv comunității mediului de afaceri. Pe cifre, încercăm să aducem aportul la bunul mers al lucrurilor prin investiții serioase care cred că s-au văzut în ultimii patru ani și vreau să vă anunț ca s-au derulat proiecte în valoare de 700 milioane de euro, sume nerambursabile, din fonduri europene, sume care se regăsesc în infrastructura rutiera, dar și în alte proiecte care țin de îmbunătățirea calității vieții”.
Și Consiliul Județean Argeș, și companiile private din Argeș au fost, în ultimii ani, campioni ai atragerii de fonduri europene în Regiune.
De asemenea, primarul Cristian Gentea a fost una dintre prezențele importante ale evenimentului. Acesta i-a felicitat pe reprezentanții asociației pentru realizările din 2024 și le-a urat mult succes în proiectele viitoare:
A fost o onoare să particip la Gala AOA 2024, alături de reprezentanții mediului de afaceri, cei care creează și susțin locuri de muncă, găsesc oportunități și oferă stabilitatea economică locală.
Administrația locală le este un partener de încredere, facem toate eforturile pentru atragerea fondurilor nerambursabile disponibile, sprijinim proiectele care aduc valoare adăugată în educație, sport, mediu și infrastructură.
Asigur mediul de business de efortul nostru susținut pentru următorii 4 ani și de colaborare necondiționată!
Constanță în afaceri
La 21 de ani de la înființare, Asociația Oamenilor de Afaceri din Argeș continuă să impresioneze prin seriozitate, integritate și dedicare.
Gala AOA Argeș, evenimentul remarcabil care a adunat cele mai importante personalități din județ.