
Astăzi, 4 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, în colaborare cu polițiștii Poliției municipiului Curtea de Argeș – Biroul Investigații Criminale, au desfășurat o acțiune comună pe linia combaterii contrabandei cu produse din tutun, în zona Târgului Domnești.
Doi bărbați prinși în flagrant
În cadrul activităților, polițiștii au depistat în flagrant doi bărbați, cu vârstele de 42 și 50 de ani, ambii domiciliați în municipiul Câmpulung, județul Argeș, în timp ce ofereau spre comercializare și dețineau într-un autoturism 6940 de țigarete, provenite din afara antrepozitului fiscal de pe teritoriul României.
Sancțiuni aplicate de polițiști
Față de cele două persoane a fost dispusă sancționarea contravențională, fiecare fiind amendată cu suma de 20.000 de lei.
Confiscarea țigaretelor și a sumei obținute
Totodată, a fost luată măsura confiscării cantității de țigarete și a sumei de 286 de lei, provenită din comercializarea acestora.
Măsurile au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

































