Este oficial! Poliția avertizează: trebuie puse cauciucurile de iarnă.
În contextul în care meteorologii anunţă că, până marţi dimineaţă, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării se vor semnala ploi şi intensificări ale vântului și au extins codul galben de ninsori şi viscol, Poliţia Română a transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în aceste condiţii. Totodată, autoritățile reamintesc obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece.
Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri destinate sezonului rece nu depinde de o anumită dată calendaristică, ci ține strict de condiţiile meteorologice.
“Este important să respectăm această regulă”
Astfel, în condițiile în care Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prima avertizare de ninsori și viscol, Poliția Română reamintește șoferilor să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă.
Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, legislaţia rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă! Este important să respectăm această regulă pentru siguranţa noastră şi a celorlalţi participanţi la trafic”, a transmis, duminică, Poliţia Română, pe pagina de Facebook.
De asemenea, în condiţiile în care meteorologii anunţă răcirea accentuată a vremii, precipitaţii în mai multe zone ale ţării şi ninsori în zonele montane, polițiștii reamintesc șoferilor să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei.
Mesajul transmis de Poliție
„În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca, pe timp de ploaie, luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic, indiferent de sectorul de drum pe care vă deplasaţi. De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare”, au mai transmis polițiștii.
Este oficial! Poliția avertizează: trebuie puse cauciucurile de iarnă.