Daniel, eroul zilei în Argeș. Povestea emoționantă a cățelului salvat și adoptat.
În spatele echipamentului de protecție al pompierilor găsim compasiune și dorința de a salva orice viață, fie ea a unui om sau a unui animal.
Chiar ieri, în jurul orei 17:00, a sunat alarma la Secția de Pompieri Costești. În spatele apelului, se auzea o voce agitată, care ne cerea ajutorul pentru salvarea unui cățeluș căzut într-o fosă septică, în localitatea Stolnici, satul Fâlfani.
Mobilizarea impresionantă pentru salvarea unei vieți
Pompierii s-au mobilizat rapid și în doar câteva momente au și ieșit pe porțile subunității, cu o autospecială de intervenție.
Despre această misiune a aflat și Daniel, care se afla în vizită la părinții săi. Nu a stat pe gânduri și a plecat către locul indicat.
Odată ajuns, alături de ceilalți colegi ai săi au evaluat situația, constatând că era vorba despre o fosă septică cu o adâncime de aproximativ 3 m și un diametru de circa 60 cm. Pentru că spațiul era îngust, Daniel a coborât în fosa septică și a făcut tot posibilul pentru a recupera patrupedul în siguranță, ceea ce s-a și întâmplat.
O aventură cu final fericit în Argeș
Deși a avut parte de o aventură zbuciumată, într-un final, norocul i-a surâs, povestea cățelului având un final fericit.
Văzându-l cât era de speriat și câtă nevoie avea să fie îngrijit și iubit, familia Stăncă, care locuiește în satul Fâlfani, a decis să-l adopte. Așa că, după ce colegii noștri s-au asigurat că nu avea răni vizibile și după ce i-a recomandat o vizită și la un medic veterinar, au înmânat cățelușul noii sale familii.
„Faptul că patrupedul a fost salvat și și-a găsit chiar și o familie, ne aduce o adevărată bucurie. Nu este pentru prima dată când intervenim pentru salvarea unui animal, dar vă spun sincer, că de fiecare dată, satisfacția este foarte mare. Fiecare suflet ajutat contează pentru noi!”, ne-a relatat Daniel.
Daniel, eroul zilei în Argeș. Povestea emoționantă a cățelului salvat și adoptat.