
Actualizare: În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
După administrare a probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, în noaptea de 26 spre 27 decembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a unui tânăr de 24 de ani, cu domiciliul în județul Brașov.
În cursul zilei de astăzi, 27 decembrie a.c., tânărul a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în fața instanței, iar Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Știrea inițială
În seara zilei de astăzi, 26 decembrie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că, în urma unei stări conflictuale pe raza comunei Ciomăgești, un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență, prezentând leziuni.
Presupusul agresor a fost depistat
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au intervenit cu operativitate, reușind să îl depisteze pe presupusul agresor, care părăsise locul incidentului, acesta aflându-se în prezent în custodia polițiștilor.
Decesul victimei, constatat de echipajul medical
Din păcate, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul victimei, un bărbat de 45 de ani, din comuna Ciomăgești.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale.

































