Constantin Popescu, un prieten drag plecat prea devreme
Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a lui Constantin Popescu, un prieten drag și un suflet cu adevărat deosebit.
Pentru mine, Costi, așa cum obișnuiam să-i spunem, a fost mai mult decât un prieten. Împreună am trăit unele dintre cele mai frumoase momente ale tinereții, prin prisma dansului – o pasiune comună care ne-a apropiat și ne-a definit. Era un om cu un suflet extraordinar de bun și blând, mereu atent la cei din jur, un exemplu de generozitate și noblețe.
Vorbim despre un om care a știut să fie acolo pentru ceilalți, cu o vorbă bună, un gest cald sau chiar cu simpla prezență. A fost un prieten fidel, o inspirație pentru cei din jur și un model de modestie, dar și de dăruire în tot ceea ce făcea.
Plecarea sa prematură lasă un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.
Cuvintele sunt de prisos în aceste momente. Îi îndemn pe toți cei care l-au cunoscut să-i păstreze vie memoria pentru OMUL care a fost printre noi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Familia Golescu
Cei care vor să-și ia rămas bun o pot face, de miercuri până joi, la Capela Bisericii Izvorul Tămăduirii, din Expo-Parc.
Constantin Popescu, un prieten drag plecat prea devreme.