
Casa Județeană de Pensii Argeș, informare de maxim interes. Persoanele vizate de anunț.
Vrei să te pensionezi mai repede?
Pensionarea anticipată se referă la posibilitatea de a solicita pensia înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Aceasta poate fi o opțiune atractivă pentru persoanele care au îndeplinit condițiile legale de cotizare și doresc să se retragă mai devreme din activitate.
Casa Județeană de Pensii Argeș a explicat astăzi ce trebuie să știi dacă vrei să te pensionezi mai repede de limită de vârstă:
- Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege cu cel puțin 5 ani pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.
- Perioada celor 5 ani de stagiu de cotizare în plus față de stagiul complet de cotizare contributiv se constituie și din perioade asimilate stagiului de cotizare, precum și din stagii necontributive.
Perioadele asimilate sunt perioadele în care asiguratul:
- a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
- a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
- a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, incapacitate cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.
Stagiile necontributive sunt:
- perioadele recunoscute în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri;
- perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată conform Decretului-lege nr. 118/1990;
- perioada de vechime în muncă a soţiei salariate care și-a urmat soţul trimis în misiune permanentă în străinătate conform Decretului-lege nr. 51/1990;
- perioadele în care s-a beneficiat de ajutor de şomaj şi/sau de ajutor de integrare profesională, prevăzute de Legea nr. 1/1991, anterior datei de 01.04.2001;
- perioadele în care s-a beneficiat de plăţi compensatorii, anterior datei de 01.04.2001, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999;
- perioadele în care s-a beneficiat de venit de completare/plăţi compensatorii, ulterior datei de 01.04.2001, dacă nu se suprapune cu perioada de șomaj sau contract de muncă;
- perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite și condiţii speciale de muncă;
- perioada de exil;
- perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată conform Decretului nr. 112/1965 privind drepturile angajaţilor trimişi să lucreze în ţări cu climă greu de suportat;
- alte perioade care au constituit vechime în muncă conform altor actele normative, pentru care nu s-a datorat contribuție de asigurări sociale (spre ex: șomajul tehnic acordat conform OUG nr. 28/2009, OUG nr. 4/2010).
Detaliul pe care mulți nu-l știu
Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare în septembrie 2023, stabilește vârsta standard de pensionare la 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Totuși, aceasta va crește treptat până în 2035, în funcție de anul și luna nașterii, arată realitatea.net.
Pentru femei, vârsta de pensionare și stagiul complet de cotizare vor crește treptat între 2025 și 2035. Astfel, vârsta standard de pensionare va ajunge de la 62 de ani și 4 luni la 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare va crește de la 32 de ani și 10 luni la 35 de ani. Stagiul minim de cotizare va fi de 15 ani.
Potrivit articolului 52 din Legea nr. 360/2023, persoanele cu handicap grav pot ieși la pensie cu 15 ani mai devreme, cu condiția să fi contribuit cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare (adică cel puțin 12 ani din cei 35 necesari).
Persoanele cu handicap accentuat pot ieși la pensie cu 10 ani mai devreme, dar numai dacă au contribuit cel puțin două treimi din stagiul complet (respectiv 23 de ani și 4 luni).
În cazul persoanelor cu handicap mediu, pensionarea anticipată este posibilă cu 10 ani mai devreme, dar doar dacă au contribuit integral la sistemul public de pensii (35 de ani).
De exemplu, o femeie născută în ianuarie 1970 va ajunge la vârsta standard de pensionare de 65 de ani în ianuarie 2035, conform anexei 5 a legii. Dacă aceasta are un handicap și a contribuit la sistemul de pensii, va beneficia de o reducere a vârstei de pensionare. Astfel, pentru un handicap grav, pensionarea ar fi fost posibilă în ianuarie 2020, la 50 de ani (cu 15 ani mai devreme), dar era necesar să fi contribuit cel puțin 12 ani.
Pentru un handicap accentuat, pensionarea poate avea loc în ianuarie 2025, la 55 de ani (cu 10 ani mai devreme), cu condiția ca persoana să fi contribuit cel puțin 23 de ani și 4 luni. În cazul unui handicap mediu, pensionarea se poate face la 55 de ani, dar doar dacă s-au cotizat cei 35 de ani necesari.
Legea prevede că la calculul stagiului de cotizare nu sunt incluse perioadele de asigurare voluntară pe baza unui contract de asigurare. Persoanele care doresc să beneficieze de pensionare anticipată din cauza unui handicap trebuie să prezinte certificatul de încadrare în gradul și tipul de handicap, cu valabilitate permanentă, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Bonificații pentru mame
Totodată, în noua lege a pensiilor, mamele vor putea ieși mai devreme la pensie. Legea cuprinde bonificații pentru femeile care au născut/adoptat și crescut copii până la vârsta de 16 ani, iar reducerea vârstei de pensionare se va aplica în funcție de numărul de copii după cum urmează:
- femeile cu un singur copil se vor putea pensiona cu 6 luni mai devreme;
- femeile cu 2 copii se vor putea pensiona cu un an mai devreme;
- femeile cu 3 copii se vor putea pensiona cu un an și șase luni mai devreme;
- femeile cu 4 copii se vor putea pensiona cu doi ani mai devreme;
- femeile cu 5 copii se vor putea pensiona cu doi ani și șase luni mai devreme;
- femeile cu 6 copii se vor putea pensiona cu trei ani mai devreme;
- femeile cu 7 sau mai mulți copii se vor putea pensiona cu trei aniși șase luni mai devreme.
Pensionarea anticipată poate oferi mai mult timp liber și o perioadă de odihnă mai devreme decât ar fi cazul în mod normal. Cu toate acestea, este important să iei în considerare atât avantajele, cât și dezavantajele acestei decizii.
Pentru a determina cuantumul pensiei anticipate, se aplică o reducere proporțională a pensiei calculate pentru vârsta standard de pensionare. Această reducere este cunoscută sub numele de penalizare și este aplicată pe toată durata de acordare a pensiei, până la atingerea vârstei standard de pensionare.
Penalizarea este de 0,5% pentru fiecare lună de anticipare, ceea ce înseamnă că, dacă ieși la pensie cu 5 ani mai devreme, penalizarea va fi de 30% din pensia calculată, conform vârstei standard.
Casa Județeană de Pensii Argeș, informare de maxim interes. Persoanele vizate de anunț.