Călin Georgescu a făcut lumină! Acum s-a aflat adevărul despre Parlamentare.
RECTIFICARE. Deși în spațiul public se vehicula că în spatele partidului POT se află Călin Georgescu, în urmă cu puțin timp acesta a clarificat speculațiile.
“Vă mulțumesc pentru implicarea, energia și iubirea pe care le puneți în susținerea acestui demers nobil pentru România. Vă reamintesc că nu suntem un partid politic, ci o comunitate unită în jurul unui ideal și a unui candidat independent. Ne susținem prin pace, iubire și respect față de toți.
Chemarea noastră este una a unității și a păcii, iar noi alegem să ne exprimăm susținerea prin fapte, nu prin cuvinte grele sau conflicte. Într-o lume plină de zgomot și dispute, ne dorim să rămânem un exemplu de liniște și respect. Vă rugăm să nu ne lăsăm atrași într-un conflict care nu este al nostru. Singura cale este pacea – pentru noi, pentru România, pentru viitor.
Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid (nici parlamentar și nici neparlamentar). Vreau doar binele poporului meu prin PACE și SIGURANȚĂ. Vă rog pe toți să rămâneți acasă cu familiile și prietenii voștri. Vă rog să evităm orice conflict, nu este necesar, sunt alegeri libere, democratice. Oricine își poate exprima alegerea prin vot, aceasta este PUTEREA DEMOCRAȚIEI ȘI AȘA VA RĂMÂNE!” a fost mesajul transmis de Călin Georgescu.
Știrea inițială
Partidul Oamenilor Tineri (POT), care a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu în cursa prezidențială, este în competiția pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie și are liste pentru Camera Deputaților și Senat, scrie HotNews.
Sunt 79 de candidați, din mai multe zone ale țării, cu diferite ocupații: antreprenori, avocați, șoferi, experți vânzări și ingineri.
POT a fost fondat de Anamaria Gavrilă, în prezent deputat, care a fost aleasă pe listele AUR. Ea a părăsit formațiunea condusă de George Simion în septembrie 2021, la nici un an de la intrarea în Parlament. În activitatea sa din Parlament, a ținut 49 de discursuri politice, a avut 28 de propuneri legislative și 18 întrebări sau interpelări, conform site-ului Camerei Deputaților.
În județul Argeș, POT se prezintă la alegerile parlamentare cu o echipa ținută “la secret”. Potrivit informațiilor de pe site-ul https://sieupot.ro/statutul-partidului/, liderul formațiunii din Argeș este Mihai Dumitru, un tânăr antreprenor.
De asemenea, pe lista de la Senat este înscris:
- Dumitru Mihai
Iar la Camera Deputaților
- Popa Dorin
- Ciocoiu Ștefania
- Marcu George
Pe pagina de Facebook a POT a fost distribuită și o fotografie cu echipa din Pitești, județul Argeș:
Interesant de menționat este și faptul că susținătorii lui Călin Georgescu nu sunt doar tinerii de pe TikTok. De exemplu, astăzi, în centrul Piteștiului, un bărbat trecut de 65 ani, a atras toate privirile cu o pancartă pe care scrie “Călin Georgescu – președinte”.
Despre Alegerile Parlamentare din Argeș
Peste 250 de candidaţi au intrat în competiţia pentru alegerile parlamentare în judeţul Argeş, 87 la Senat şi 165 la Camera Deputaţilor, printre ei fiind şi 11 actuali parlamentari, conform datelor centralizate de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană.
În judeţul Argeş, vor fi deschise pe 1 decembrie 527 de secţii de votare, cele mai multe (89) în municipiul Piteşti.
Pentru Senat au depus liste complete nouă formaţiuni politice sau alianţe: PSD, AUR, Partidul Social Democrat Unit, PNL, USR, Partidul S.O.S. România, Forţa Dreptei, Partidul Social Democrat Independent, România Socialistă.
Au mai depus liste de candidaţi pentru Senat 14 formaţiuni politice sau alianţe: UDMR, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Dreptăţii, Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi, Partidul Uniunea Geto-Dacilor, Partidul Noua Românie, Alianţa Naţional Creştină, Partidul Sănătate, Educaţie, Natură, Sustenabilitate, Partidul Ecologist Român, Partidul Oamenilor Tineri, Partidul România în Acţiune, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională.
La Camera Deputaţilor au depus liste complete 10 formaţiuni politice sau alianţe: PSD, AUR, Partidul Social Democrat Unit, PNL, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, USR, Partidul S.O.S. România, Forţa Dreptei, Partidul Social Democrat Independent, România Socialistă.
Au mai depus liste de candidaţi pentru Camera Deputaţilor 13 formaţiuni politice sau alianţe – UDMR, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Dreptăţii, Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi, Partidul Uniunea Geto-Dacilor, Partidul Noua Românie, Alianţa Naţional Creştină, Partidul Sănătate, Educaţie, Natură, Sustenabilitate, Partidul Ecologist Român, Partidul Oamenilor Tineri, Partidul România în Acţiune, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională.
Sistemul electoral este unul proporțional, membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții.
Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.
Alegerile parlamentare se țin o dată la 4 ani și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. În România, senatorii și deputații se aleg prin scurtin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.
Călin Georgescu a făcut lumină! Acum s-a aflat adevărul despre Parlamentare.