6 copii orfani își plâng mama-înger. S-a stins înainte de a-și strânge în brațe fetița născută.
Cutremurător! Ilina Pârvu, gravidă în șapte luni, s-a stins din viață înainte de a-și strânge în brațe fetița care a supraviețuit operației de cezariană. Femeia, în vârstă de 35 de ani, a fost răpusă de pneumonie. La Albeștii de Argeș, o așteaptă alți cinci copilași. Așteptarea lor este în zadar. Ilina nu va reveni acasă cu surioara la sân, ci se va întoarce cu mâinile pe piept, într-un sicriu. De acum încolo, draga lor mamă, care-i însoțea pretutindeni, îi va veghea din Ceruri…
Fetița, botezată în spital
Ilina, mama de 35 de ani, a fost internată în stare critică, zilele trecute, cu o pneumonie care i-a adus sfârșitul. Pacienta era însărcinată în șapte luni, iar cadrele medicale i-au făcut cezariană de urgență. Pruncul, o fetiță cât lingura, a supraviețuit. Copila venită pe lume în împrejurări dramatice a cântărit la naștere 1,750 kg și a fost botezată de urgență. Micuța Ioana este în incubator. Este încă firavă, dar sănătoasă. Însă biata ea nu își va cunoaște niciodată mămica… Când micuța va crește și va înțelege că „și moartea face parte din viață”, Ioana va afla că mămica ei a fost înhumată la prima ei onomastică…
Când a închis ochii pentru totdeauna, Ilina a lăsat în urmă șase copii cu vârste cuprinse între 11 ani și cinci zile.
Ilina va fi înmormântată la Schitul Brătășești
Ilina și Constantin Pârvu au lăsat Capitala și s-au mutat în localitatea Albeștii de Argeș, unde și-au cumpărat o casă. Femeia era foarte bisericoasă, a renunțat la munca sa bănoasă dintr-o multinațională pentru a-și crește copiii la țară, cu produse BIO, fără televizor și departe de multe alte tentații lumești.
Trupul neînsuflețit al mamei Ilina va fi adus, marți, la Schitul Brătășești, din Albeștii de Argeș, unde va fi și înmormântată, scrie ziaruldinmuscel.ro.
Locuința lor, renovată de echipa „Visuri la cheie”
Constantin și Ilina Pârvu au apărut la televizor, ca protagoniști ai emisiunii „Visuri la cheie”.
Tinerii aveau patru copii, în anul în care au apărut „pe sticlă”, la Pro Tv. Părinții care și-au deschis sufletele în fața echipei „Visuri la cheie” au câștigat mulți simpatizanți în rândul telespectatorilor.
Tinerii cu o familie numeroasă și atât de frumoasă s-au decis să renunțe la viața agitată de la oraș pentru a dezvolta o comunitate activă la țară.
Soții Pârvu, care și-au dedicat o mare parte din timp voluntariatului, au ales să se mute într-un sat uitat de lume, să aibă grijă de bătrâni și să încerce să reînvie tradițiile care par a fi uitate. Au plecat din oraș ca să caute liniștea de la țară și să-i sprijine pe cei care au rămas acolo.
Binele le-a fost răsplătit de echipa „Visuri la cheie”, care le-a renovat locuința și le-a întărit speranța că dacă ai credință și dacă oferi ajutor, vei primi, la rândul tău. „Sunteți minunați! Și ca oameni, și ca îngeri”, le-a transmis familia Pârvu echipei.
Aproximativ patru ani au trecut de când le-a fost renovată casa de la țară, timp în care Ilina l-a născut pe cel de-al cincilea prunc și a rămas însărcinată cu cel de al șaselea. Însă pe micuța Ioana, a șasea născută în familia Pârvu, nu a mai apucat să o strângă la piept. Timpul nu a mai avut răbdare cu ea. Mama Ilina a devenit mamă înger.
Ilina este descrisă ca fiind discretă și inteligentă, „cu suflet adânc, cu un chip blând cu ochi mari, dincolo de care presimțeai vulcani”. A fost o mamă desăvârșită, dar a fost și o artistă „înfricoșător de conștiincioasă”.
Pe rețelele sociale, vestea morții Ilinei a fost răspândită cu viteza luminii. Prietenii, apropiații, dar și persoane care nu au cunoscut-o pe Ilina au trimis sute de mesaje de condoleanțe.
„ (…) Dacă nu aș ști, aș zice că n-are cum, că e fake news, că e subiect de roman. Unde să se ducă o mamă atât de puternică, de nici 35 de ani, lăsându-i aici pe toți, unde să se ducă?
Dar suntem mulți cei ce o știam. ILINA o chema. Nume rar pentru om rar.
De 13 ani ne știam. Ultima oară ne-am vorbit acum vreo lună; era cu copiii după ea (Cum altfel? Cine a văzut-o neînsoțită de copii în ultimii ani?). Da, era cu copiii ei, zâmbea și avea tot fața aia serafică, pe care șase sarcini nu reușiseră să o îmbătrânească decât un pic; și toate păreau bune. Că toate par bune, până să vină cutremurul, tsunamiul, naufragiul. Sau poate naufragiul începuse deja.
Pentru cei au fost alături de noi, în anii frumoși de la Sala Rapsodia: Ilina a fost ființa mereu discretă, ascunsă în umbra cabinei tehnice, care îmbrăca scena în lumini. Către ea, către cea din cabina din balcon, aplaudam noi, mulțumindu-i la finalul spectacolului, iar voi nu aveați cum să o vedeți. Așa cum nici noi nu o să o mai putem vedea de-acum încolo. Acum e în altă cabină, mult mai înaltă. O minte sclipitoare, un suflet adânc, un chip blând cu ochi mari, dincolo de care presimțeai vulcani, o fire ce nu suferea jumătățile de măsură. O artistă înfricoșător de conștiincioasă. Și așa a rămas și când a dat arta pe discreta și crâncena viață de familie.Ilina care ne-ai scăldat scena în lumină, mereu ai avut ceva nelumesc în felul tău de a fi și în surâs. Acum pricep că ție nu ți-a fost frică nici de scena lumii, nici de viață, nici de moarte. Dumnezeul izbânzilor și al iertării să te primească!
Pentru cei care îi pot ajuta pe copiii rămași orfani și pe tatăl lor, prietenul nostru, Constantin Pârvu, las aici acest cont:
IBAN: RO28INGB0000999903675931
Titular cont: Constantin Cosmin Pârvu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU”, a scris, pe Facebook, Silviu Man.
Apeluri pentru oamenii care vor să ajute familia îndoliată
„Ilina, o mamă veselă și minunată, a șase copilași (cel mic are doar cinci zile) a plecat spre cele veșnice.
Milostivul Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa și să-i dea putere soțului ce a rămas singur cu șase copilași”, a scris Anamaria Macuc, rugându-și urmăritorii de pe Facebook să doneze pentru familia Pârvu.
„Continuați lista cu mame – îngeri!”
Liliana Condur i-a rugat pe internauți să o pomenească pe răposata Ilina la Sfânta Liturghie.
„Am primit vestea plină de durere cum că Ilina a plecat la Domnul… Am nădăjduit că se vor întoarce, cât de curând, acasă.
Pruncuța Ioana, botezată rapid, născută de 1.750 grame, la 7 luni, este bine.
Vă rog din toată inima să ne rugăm pentru sufletul Ilinei, dar mai ales pentru familia ei. Au cruce grea de dus, sărmanii.
Avem nădejde că-i mângăie Măicuța Domnului și că va fi alături de ei, în această imensă suferință, dar trupește e greu. Foarte greu.
Sunt șase copii, care au între zece ani și cinci zile: Teodora, Nicolae, Natalia, Paisie, Varvara și Ioana!
Vă rog s-o pomeniți la Sfânta Liturghie. Cine poate să-i dăruiască un psalm/o catismă, o candeluță aprinsă în următoarele 3 zile, să facă această jertfă.
Nu această mamă muceniță are nevoie de rugăciunea noastră, ci noi – de mijlocirea ei, înaintea Lui Dumnezeu.
Las contul soțului Ilinei, în comentarii. Să-i ajutăm pe cât se poate!
Îmi doresc să facem o listă de mame mucenițe, să le pomenim când putem, pe ele și familiile lor.
1. Preoteasa Irina (Chișinău) – a lăsat în urmă 8 copii;
2. Alexandra (Botosani) – 3 copii și a trecut la Domnul cu prunc în burtică;
3. Mariana și Tatiana – au trecut la Domnul la naștere. Mariana avea acasă două fetițe, iar Tatiana, la primul copil, a mers la Cer.
Vă rog să continuați lista cu mame – îngeri!”, a postat, pe Facebook, Liliana Condur.
6 copii orfani își plâng mama-înger. S-a stins înainte de a-și strânge în brațe fetița născută.