Mă trezesc, săptămâna trecută, c-un telefon de la Cornel Nistorescu. Nu-l mai văzusem pe reputatul jurnalist de când fusese lansat „Loganul” nostru la Paris. „Noi, cei de la «Cotidianul» – îmi zice – facem o întâlnire cu cititorii, un fel de dialoguri de seară despre performanţă, creativitate, progres şi succes în afaceri, în cultură, în presă etc. Dacă ai timp, ia-ţi colegii de breaslă şi vino la Royal Park Send 92. Călin Vlasie mi-a promis că vine şi el”.
Mă conformez şi plusez. Dacă tot vine, să facem şi o emisiune la „Subiect de presă”. Se conformează şi el. Ne întâlnim în parcarea de la Cercul Militar, bem în fugă o cafea la redacţie, „tragem” şi emisiunea despre presa adulteră, cu titlul dat de Cristina Munteanu, şi hai la Royal Park. Unde vine asta habar n-am. Cornel, nici atât. Păi, zice cineva, e pe centura veche a Piteştiului, uşor de găsit. Ne aventurăm pe centură, undeva dăm şi peste nişte vaci venind de la păşune, iar faimosul jurnalist, care uimise lumea cu al său editorial „Cântarea Americii”, îşi aminteşte că o vară a păzit şi el ciurda satului.
Povestim şi nu ne dăm seama că am trecut de locul întâlnirii. Oprim la o benzinărie ca să întrebăm. El face haz de mine că nu sunt familiarizat cu restaurantele din oraşul în care trăiesc. Recunosc şi întreb un benzinar din staţie unde-i Royal. Se uită mirat la noi, apoi se bucură şi ne spune că ne cunoaşte pe amândoi. „Jurnalişti, nu? Ce-i cu circul ăsta din Parlament?” – ne întreabă la rându-i. Îi răspundem scurt că, da, e circ şi ne grăbim şi ajungem la „locul de agrement cu piscină”, dar cu o intrare aproape mascată.
Primii peste care dăm, aşezaţi la o masă, puţin cam stingheri mi s-a părut mie, erau poeţii Călin Vlasie şi Mircea Bârsilă, acompaniaţi de criticul Nicolae Oprea.
Întâlnirea, extrem de utilă şi de afabilă, a durat vreo două ore şi ceva, directorul „Cotidianului” a fost strălucitor şi ca moderator al serii, reuşind să aducă şi să ţină dialogul în miezul lucrurilor. Dialog deschis de editorul Călin Vlasie, care a făcut o fulminantă carieră nu doar pe piaţa poeziei, ci şi a cărţii. Şi nu doar la Piteşti, ci şi-n ţară, ba chiar şi afară, cu milioanele sale de… cărţi editate şi de titluri tipărite.
Tranşant, Călin a argumentat public ideea dureroasă că „România s-a depărtat de cultură, de literatură, de educaţie”. N-a fost la fel de tranşant, când a fost să răspundă moderatorului dacă uriaşul său efort de a promova cartea este recunoscut de argeşeni, de piteşteni.
Concret, a fost întrebat dacă-l opreşte lumea pe stradă, îl salută, îl felicită pentru succesul său. Brusc, locul editorului a fost luat de poet, care, stingher, a mărturisit că el are o viaţă mai retrasă, este o fire mai ciudată, nu-i politician să facă baie de mulţime.
Nu ştiu de ce, dar văzându-l cum răspunde sfios, stingherit, am avut senzaţia că mă aflu în plină atmosferă baudelairiană. Poetul Vlasie părea acolo, în mulţimea de inşi curioşi să guste din succesul invitaţilor, un fel de albatros. Prinţ al zărilor, albatrosul lui Baudelaire, cu aripile mari, care-l ajută în zbor să cucerească înălţimile, jos, pe pământ, se împiedică de ele când vrea să meargă.
Ăsta-i destinul artistului în societate. Şi nu era singurul om al literelor ezitând să facă paradă de succesul lui. La rândul lui, poetul Mircea Bârsilă, unul dintre cei mai buni din România de azi, era undeva rătăcit în sală, ca şi şeful filialei scriitorilor din Argeş, Nicolae Oprea.
Nu prea-i cunoaşte lumea, nu-i opreşte să le ceară un autograf, o părere despre ce se întâmplă în jurul nostru în lumea asta parşivă şi perfidă în bună măsură. Aşi ai gândurilor profunde şi de mare fineţe, ai simţirilor înalte menite să alunge bestia din noi cu arta lor, cu scrisul lor, oamenii de cultură, oameni care fac cultură nu au vizibilitate, nu sunt preţuiţi la valoarea lor. Punct!
Trăim, ca să spun aşa riscând să supăr pe cineva, o vreme a proştilor care supralicitează profitând de lipsa noastră de reacţie, a tuturor, dar mai ales a gazetarilor, dornici şi ei în bună măsură de spectaculos ieftin, de presă bulevardieră, de scandal. Mă mărginesc să citez din „Peripeţiile bravului soldat Svejk” (Ed. Adevărul 2010, vol II; p 284) pentru puterea de sugestie a ideii: „Nu oricine poate să fie deştept, d-le oberleutnant, observă Svejk convingător. Proştii fac excepţie pentru că altfel, dacă oricine ar fi deştept, s-ar aduna pe lumea asta atâta deşteptăciune că fiecare al doilea om ar fi tâmpit”.
E mai profitabil, prin urmare, să nu dăm prea multă apă la moară celor deştepţi, celor talentaţi, celor care au atins tăriile cerului, că procedând astfel ne coborâm noi, cei ajunşi acum la putere. Pe care, ce-i drept, nu i-am văzut, marţi – la seara întâlnirilor cu cititorii „Cotidianului” şi aş spune, în parte, şi ai „Argeşului”, adică ai presei serioase – să–i aplaude pe cei care au performat în cultură, în afaceri, în presă. Şi cum să-i aplaude, dacă nici măcar n-au fost acolo?! Că ei au treburi mai importante, ei pun judeţul şi ţara la cale. Prin birourile lor judeţene şi-n Parlament. Ce cultură, ce educaţie prin presă şi prin carte?! Asta se face cu programe de guvernare!
P.S. Ce mică e lumea! La doi paşi de Mânăstirea Argeşului, dau peste un alt om de cultură stingher, poetul Dumitru M. Ion. Ca ţăranul, trudeşte pe glia festivalului internaţional de poezie. Singur şi respirând tot mai greu. Cine să-l ajute, să-l susţină? Dan Manu? Prim-ministrul pe care nu-l avem încă? Dacă ar şti, poate ÎPS Calinic s-ar grăbi să-l treacă în ceata sfinţilor. Şi atât.
Mihai GOLESCU
Un Comentariu
Călin Vlasie
Mulțumesc, Mihai Golescu!