Se ştie deja că, în august, creşele şi căminele de stat (grădiniţele cu program prelungit) îşi vor închide porţile pentru prichindei, unităţile preşcolare de acest tip rezervându-şi ultima lună a verii pentru reparaţii şi igienizări.
Vacanţa nu este întotdeuana în avantajul familiilor cu copii mici. Pe… jar sunt puşi părinţii care, în Gustar, nu-şi pot lua liber de la serviciu şi nici nu au cu cine să-i lase pe cei mici.
Sunt destule familii în judeţ care nu-şi permit să plătească o şcoală de vară privată (tabără) sau o bonă pentru copii. Acestor categorii de părinţi ne adresăm, în primul rând, când scriem următoarele rânduri.
Unităţi de permanenţă
În Argeş, doar în câteva unităţi preşcolare de stat îţi poţi lăsa copiii în perioada 1-31 august. Inspectorul şcolar de specialitate, Violeta Toma, ne-a informat că, luna viitoare, sunt deschise, „în funcţie de solicitări”, şapte grădiniţe de permanenţă, toate acestea aflându-se la: Piteşti („Căsuţa poveştilor”), Curtea de Argeş („O lume minunată” şi „Academia piticilor”), Câmpulung („Sf. Marina” şi „Sf. Nicolae”), Costeşti („Fantezia”) şi Topoloveni („Lumea copiilor”). La Mioveni, prin decizia Consiliului Local, grădiniţele se închid, fiindcă angajaţii de la uzină sunt în concediu.
Cu semnul întrebării
Dar părinţii nu pot răsufla uşuraţi… Dacă grupele constituite pe timp de vară nu însumează un număr convenabil de copii, care să justifice cheltuiala suplimentară cu personalul şi cu utilităţile, s-ar putea ca unele grădiniţe de permanenţă să rămână deschise doar în… graficul Inspectoratului Şcolar. Violeta Toma afirmă că, vara trecută, grădiniţele de permanenţă au fost deschise în câteva cartiere, însă nu au desfăşurat activitate, „din lipsă de beneficiari”.
Situaţia s-ar putea repeta anul acesta. La singura grădiniţă de stat din Piteşti care, cel puţin teoretic, îşi lasă porţile deschise şi în august, au fost depuse, până ieri, în ultima zi de înscriere, doar şapte cereri din partea părinţilor cu domiciliile în municipiul reşedinţă de judeţ. Din cauza numărului mic de copii, este posibil ca, din motive financiare, „Căsuţa poveştilor” să nu mai figureze pe lista unităţilor de permanenţă.
10 lei/zi la stat
În cazul în care „Căsuţa poveştilor” rămâne, totuşi, la dispoziţia comunităţii, părinţii plătesc alocaţia de hrană, adică 10 lei/zi/copil. În baza contractului încheiat cu grădiniţa prestatoare de servicii, copiii nu au voie să lipsească de la program nicio zi. Micuţii participă la activităţi recreative, dorm la amiază, primesc micul dejun, prânzul şi două gustări.
E bine de ştiut că înscrierea la grădiniţa de permanenţă este condiţionată de câteva aspecte. Pe lângă cererea-tip şi certificatul de naştere a copilului, se depune un act doveditor că micuţul a frecventat o grădiniţă cu program prelungit în anul şcolar 2016-2017. Iar, la rândul lor, părinţii preşcolarului aduc de la locurile de muncă adeverinţe din care să reiasă că nu şi-au programat, în intervalul 1-31 august, concedii de odihnă.
25 lei/zi la privat
Aşa e la stat… La privat, şcolile de vară sunt la dispoziţia părinţilor şi aceştia îi primesc pe copii cu braţele deschise. În luna august, când statul îşi închide grădiniţele, „Motanul încălţat” practică un tarif de 25 lei/zi/beneficiar, iar „Casa cu pitici” încasează 790 lei/lună/beneficiar. Unităţi particulare sunt destule în tot judeţul. Vorba aceea: bani să fie!