Dacă pentru înţelegerea istoriei noastre ar trebui să opresc o singură carte, aş alege „Peregrinul transilvan” al lui Ioan Codru Drăguşanu. Ideile scriitorului ardelean despre realităţile româneşti de acum două sute de ani sunt deosebit de interesante şi de actuale. Drăguşanu scrie că străinii fac în România un „stat în stat” şi se înavuţesc pe seama românilor, râzând în barbă de greutăţile publice autohtone. Aceşti străini nu plătesc impozite statului român, nu dau socoteală legilor româneşti, exploatează sau arendează bogăţiile ţării fără nicio bătaie de cap. Oare nu este la fel şi astăzi? Mai mult, problema intrării ţării noastre undeva anume era la modă şi pe vremea scriitorului ardelean: când mergea vodă la Viena, românilor le plăcea să spună: „S-a dus Vodă înăuntru!”. Drăguşanu îşi explică această expresie prin faptul că românii au fost obişnuiţi a „atârna de undeva”. Şi au „atârnat” cândva de Turcia, de Austria, de Rusia. Astăzi, de Bruxelles. În toate aceste „atârnări” noi ne-am aflat „afară”, niciodată „înăuntru”. Iată de ce, spune Codru Drăguşanu, cine a fost „înăuntru” câştigă multă vază şi e arătat cu degetul, ca şi cum acel om ar fi din altă specie. Probabil că românii aceştia erau văzuţi atunci la fel cum sunt văzuţi tehnocraţii ce formează astăzi „Guvernul meu”. Drăguşanu mai spune că românii se află în „întunericul de afară”, pentru că Europa civilizată se afla „înăuntru”, iar ţările barbare „în afară”, fiindcă şi în Evanghelie se zice „întunericul din afară”.

Pentru mine, această frază evanghelică a fost foarte multă vreme neinteligibilă, dându-mi dureri de cap în efortul de a înţelege, pentru că „înăuntru” înseamnă, după mintea mea, o încăpere sau un altfel de spaţiu închis, unde trebuie să fie întuneric dacă nu este iluminat artificial. Or, când mi-am explicat ce s-a întâmplat cu ţara noastră în ultimii ani în legătură cu intrarea ei în Europa, am înţeles şi vorbele lui Iisus Hristos despre acest „întuneric din afară”. Cei „din afară”, spune Mântuitorul nostru, citez din memorie, dacă vor să înţeleagă trebuie să fie „înăuntru”, pentru că ei privesc şi nu văd, aud, dar nu înţeleg. Drept care, oare nu se întâmplă cu poporul nostru ca de prea multă vreme să privească şi să nu vadă cum este furat, să audă şi să nu înţeleagă când este minţit? Şi, astfel, putem spune că „afară” este corupţie, fără-de-lege, politica bunului plac, în timp ce „înăuntru” lucrurile sunt în ordine, iar oamenii sunt respectaţi de instituţiile statului. Or, noi ne-am distrus întreprinderile pe considerentul că nu sunt rentabile, am furat toată baza tehnico-materială a agriculturii şi i-am distrus organizarea, am lichidat institutele de cercetare şi urmează să ne distrugem şi pădurile, pentru că – nu e aşa? – celor din „afară” trebuie să le fie pusă la încercare credinţa, iar acest lucru nu se face decât cu ajutorul întunericului.

„Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevăr zic vouă că mulţi proroci şi drepţi au dorit să vadă ce vedeţi şi nu au văzut. Şi să audă ce auziţi şi nu au auzit. Căci cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Ioan, XIV). Nu vor trece, pentru că exprimă legi ale firii. Să ascultăm de aceste sfinte învăţături. Căci tot neamul nostru, afară de oile lui rătăcite, le ascultă cu sufletul. Să le auzim şi, fără şovăire, să le urmăm. Mai ales că suntem duşi în eroare aproape zilnic. Aşa am fost şi în trecut, când preoţii păzeau tainele care le-au fost încredinţate de zei, iar oamenii credeau că ei sunt în raporturi intime cu stăpânul climei şi al recoltelor.

Tot astfel, astăzi, tehnocraţii sunt în raporturi personale cu cei de la Bruxelles, care sunt un fel de „stat în stat”, ca pe timpul lui Drăguşanu. Tehnocraţii actuali nu sunt interesaţi de trecutul sau de prezentul nostru, ci de ziua de mâine, zi care vine cu valoarea acţiunilor lor bugetare. Ei sunt ca nişte păianjeni ce-şi aşteaptă cifrele bugetului în plasa lor. Birourile de la Bruxelles sunt nume care sună ca o tastă nervoasă a unui calculator; numele unor ochi uriaşi, ale unor urechi uriaşe, faţă de care lumea noastră se mototoleşte într-un lucru mic şi rotund. Colaborarea dintre politician, tehnocrat şi bancher face să nu se mai vadă şi să se audă cum lumea suferă şi rabdă de foame. Aşa se folosesc tehnocraţii, bancherii şi speculanţii de munca oamenilor. Iar dacă este să dau numai exemplul crizei financiare de acum cinci, şase ani, mai-marii acelor zile s-au folosit de oameni tăindu-le salariile şi pensiile, în timp ce camarila lor îşi ducea milioanele de euro prin Panama. Ei nu au fost văzuţi atunci, dar au fost descoperiţi astăzi. Drept care, ei se comportă de parcă nu ar fi fost auziţi şi văzuţi cum au furat ţara. Traian Băsescu candidează la parlamentare! Sorin Oprescu la Primăria Capitalei! Piedone la primăria unui sector! Iar „Guvernul meu” aşteaptă să vină cifrele de la Bruxelles pentru noua legea a salarizării. Expresie pură a „întunericului din afară”.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook