În mai 2018 se vor împlini 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx. Oraşul natal Trier va primi un cadou omagial: o statuie din bronz, de 6,30 metri, din China. După discuţii controversate, primăria a votat recent acceptarea acestui cadou, şi datorită faptului că, anual, aproximativ 150.000 de turişti chinezi vizitează oraşul Trier. Totuşi, opoziţia consideră că nu ar trebui acceptat un dar din partea Chinei, un stat unde sunt permanent încălcate drepturile omului. Pe de altă parte, această statuie dă ocazia de a discuta pe marginea operei lui Marx. Alături de Friedrich Engels (care a primit, tot postum, o statuie chinezească), Marx a fost filosof, istoric, economist şi sociolog, întemeietorul socialismului ştiinţific şi lider al mişcării muncitoreşti. A avut o influenţă importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea; a formulat şi publicat în 1848 cunoscutul „Manifest al Partidului Comunist”. Influenţa sa a crescut impetuos odată cu victoria Revoluţiei din Octombrie din Rusia.
Şi cinematografia omagiază aniversarea lui Marx, prezentând filmul intitulat „Tânărul Karl Marx”, o coproducţie franco-germano-belgiană. Am vizionat din curiozitate acest film, prezentat recent la Festivalul de la Berlin. Este vorba despre întâlnirea istorică dintre tânărul Marx şi Engels, care vor încerca în mod vizionar să schimbe lumea. Ei luau pentru prima oară contact şi cu mişcarea muncitorească, implicându-se într-o organizaţie secretă comunistă numită „Liga celor drepţi”. Interesant este şi faptul că în Manuscrise inedite publicate la Bucureşti în 1964, există un capitol intitulat „Însemnări despre români”.
Dr. Mariana CLEMENS
Mariana Clemens s-a născut la Piteşti. A absolvit cursurile Şcolii Nr. 3, ale Liceului „Zinca Golescu” (promoţia 1966) şi ale Facultăţii de Medicină generală, profil Pediatrie, din Bucureşti. S-a stabilit în Germania în 1982, unde s-a mai specializat în organizare sanitară şi sănătate publică, precum şi în medicină tropicală (secundar). Este în continuare cu tot sufletul alături de România.