Comitetul de Avizare din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat 288 de dosare de finanţare în cadrul Programului „Rabla”, cu extensiile Clasic şi Plus, dintre care 36 pentru achiziţia de maşini electrice şi hibride.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic – staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ – au fost aprobate trei dosare de finanţare depuse de către municipiile Piatra Neamţ, Piteşti şi Târgu Jiu.
În Piteşti a fost montată până acum o astfel de staţie publică lângă Teatrul „Alexandru Davila”, cu bani de la bugetul loca. Vor urma, deci, şi altele.