Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a anunţat că în curând va fi montată în zona Teatrului „Alexandru Davila” – parcarea publică – o staţie de încărcare pentru maşinile electrice. Este o veste foarte bună, în condiţiile în care acum sunt astfel de staţii doar la CEZ şi la un hipermarket.
În condiţiile în care Uniunea Europeană încurajează tot mai mult cumpărarea de maşini electrice şi hibride, o astfel de investiţie a primăriei pare logică. Chiar şi municipalitatea a decis în acest an să scadă impozitele pentru cei care au astfel de maşini.
Totuşi, în lipsa infrastructurii, încă nu sunt maşini electrice la persoanele fizice din Piteşti, deşi la unii dealeri (cum ar fi Renault-Dacia) sunt oferite spre vânzare şi astfel de maşini. Pe de altă parte, primăria a anunţat că va achiziţiona – cu bani europeni – autobuze electrice şi 51 de staţii de încărcare rapidă şi lentă pentru vehiculele electrice care vor fi montate în municipiu.
O altă zonă menţionată de autorităţi ca punct de instalare a unei astfel de staţii este zona Bowling.