Stadiul lucrărilor la „Casa Albă” din Piteşti. Clădirea administrativă care găzduieşte numeroase instituţii ale judeţului, printre care Consiliul Judeţean şi Prefectura, a intrat într-un amplu proces de renovare.
Lucrările au debutat în primăvara anului trecut, DETALII. Aceste lucrări ar trebui finalizate în 21 de luni, pentru ca recepţia finală să fie făcută pe data de 18 decembrie 2023.
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de CJ Argeş, preşedintele Ion Mînzînă a precizat că stadiul lucrărilor a ajuns la 63%.
„Urmărim îndeaproape să respectăm termenele. Va fi o clădire la standarde ridicate„, a mai spus preşedintele CJ Argeş.
La palatul administrativ, etajele 4 şi 5, vor ajunge şi noile piese de mobilier. Livrarea ar urma să se facă săptămâna viitoare.
„Casa Albă” are o suprafaţă desfăşurată de peste 10.000 de metri pătraţi, cu subsol, parter, mezanin şi cinci etaje. Imobilul, situat în centrul Piteştiului, a fost construit în anii 1969-1970, după un proiect aparţinând arhitecţilor Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc.