Aşa cum v-am informat, trei femei au fost spulberate de un autoturism în timp ce traversau strada pe marcajul pietonal. Din fericire, niciuna dintre victime nu a suferit răni grave.
Evenimentul a avut loc miercuri la asfinţit în centrul oraşului Mioveni, unde Damian T., de 26 de ani, din Moşoaia, conducea un Opel către Piteşti. El le-a accidentat pe Maria P., de 59 de ani, pe sora sa, Alexandra T., de 48 de ani, şi pe fiica acesteia, Cristina T., de 25 de ani, toate din Mioveni, care se angajaseră în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Primele două victime au fost transportate la spital, unde medicii au stabilit că suferiseră traumatisme cranio-cerebrale şi faciale, contuzii şi escoriaţii de şold şi de braţe, dar rănile sunt uşoare. Conducătorul auto a susţinut că ar fi fost orbit de soare, însă victimele afirmau că ar fi circulat cu viteză. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
De reţinut că primul ajuns la locul evenimentului a fost subcomisarul Marius Aioanei, adjunct al şefului Poliţiei Mioveni, care tocmai ieşise din serviciu. El a luat măsuri de acordare a primului ajutor şi a solicitat intervenţia echipajelor de ambulanţă.