Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie, în vizorul senatorului Dănuţ Bica.
Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene în ceea ce privește acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie. Parlamentarul susține că protejarea persoanelor vulnerabile, puternic afectate de creșterea accelerată a prețurilor la energie din ultimii ani, a fost și continuă să reprezinte unul dintre obiectivele majore ale actualei coaliții de guvernare. În acest scop, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 166 din 8 decembrie 2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.
Dănuț Bica: ”Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1400 lei fiind acordat începând cu luna februarie, respectiv cu luna septembrie anul curent, prin intermediul cardului de energie emis pentru fiecare beneficiar. În luna septembrie, Guvernul a demarat procedurile pentru alimentarea cardurilor de energie cu cea de-a doua tranșă pentru persoanele care întrunesc condițiile legale din perspectiva evoluției veniturilor.
Prin urmare, având în vedere că ne aflăm deja la debutul sezonului rece, iar sprijinul financiar acordat populației vulnerabile pentru compensarea facturilor la energie poate fi utilizat până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2023, vă solicit următoarele informații: Câți beneficiari ai cardului de energie au fost înregistrați până în prezent la nivel național? Dar în județul Argeș?; Pentru câți beneficiari a fost virată cea de a doua tranșă a sprijinului financiar pentru compensarea prețurilor la energie la nivel național? Dar în județul Argeș? Dacă există restanțe, din ce motive au apărut acestea, care este numărul lor și până la ce dată vor fi achitate?; Ce măsuri ați adoptat în vederea unei bune informări a beneficiarilor cu privire la modul de utilizare a sprijinului financiar acordat, astfel încât aceștia să folosească sumele primite până la termenul limită de 31 decembrie 2023?”.