Autostrada Arad – Nadlac
M0. Din ea mergi pe M3, pe M5, pe M1… Adică spre Szeged, Viena sau Budapesta, după caz. Cam aşa arată „coloana vertebrală” a infrastructurii de autostrăzi din Ungaria, ţară vecină cu România, mult mai mică şi cu monedă mai slabă, în teorie. Altfel, de ce ai da 30.000 de forinţi pe un euro, adică pentru 440 lei? Dar nu e cazul să ne umflăm muşchii, deoarece noi am făcut denominarea (am tăiat patru zerouri), iar ungurii nu. Importante nu sunt însă măsurile din pix, ci rezultatele. Iar în materie de autostrăzi, ungurii ne bat rău de tot. Asta am constatat când, de Paşti, am evadat din cotidianul argeşean, cu gândul la necesitatea construirii autostrăzii Piteşti-Sibiu şi am petrecut câteva zile în capitala Ungariei, Budapesta.
Şi GPS-ul dă rateuri…
Când pleci la drum, trebuie să fii atent la toate detaliile. Traseu, distanţe, puncte intermediare, puncte de alimentare cu carburanţi pentru maşină etc. Eu am ales chiar traseul IV paneuropean (sau culoarul IV). Pe aici ar trebui să treacă şi autostrada Piteşti-Sibiu pentru care toţi miniştrii de Transporturi au venit personal în Argeş să ne promită că o să fie gata în 2015, 2016, 2017, 2021, 2023… Fiecare cu versiunea lui, fiecare cu promisiunea şi termenul lui de finalizare. Cert este că muncitorii de la Dacia, ameninţaţi de spectrul mutării unor facilităţi de producţie în altă parte a lumii, au protestat de două ori în stradă, cerând să se facă mai repede autostrada. Guvernanţii au ascultat, s-au făcut că le pasă, iar rezultatul e că abia se lucrează la studiile de fezabilitate şi de mediu! Avem de-a face cu cel mai costisitor şi mai dificil tronson, dar l-am lăsat la urmă! Teoretic, A1, adică autostrada 1, începe în Constanţa, trece prin Bucureşti (pe lângă, mă rog, pe ceea ce ar trebui să fie centura ocolitoare în regim de autostradă), ajunge la Piteşti, continuă spre Sibiu, coteşte spre Sebeş, şerpuieşte spre Vest, înspre Orăştie – Deva, după care ajunge la Arad şi, de aici, la Nădlac, pentru a se lega cu autostrăzile care ajung în Europa Occidentală. Teoretic, este un traseu plin de segmente de autostradă, unele finalizate, unele în lucru, altele pe hârtie, încât până şi GPS-ul dă rateuri şi îţi arată uneori că eşti… pe câmp! Deşi Uniunea Europeană ne spune că traseul este strategic, deşi ne dă şi banii pentru construcţia drumurilor, guvernanţii noştri nu se mişcă în ritmul care ar trebui. Iar A1 este aproape un nonsens: începe pe la Arad, se opreşte spre Deva, continuă spre Sibiu, e inexistentă pe Valea Oltului şi în Argeş, se poticneşte în centura Bucureştiului şi se încheie (era să zicem triumfal!) aproape de valurile Mării Negre…
Autostrada Sibiu – Orastie
Ca-n palmă
Drumul de la Piteşti la Sibiu, chiar şi pe timpul nopţii, nu îmi este necunoscut. L-am mai făcut şi când am mers la Turda şi Cluj în câteva rânduri. Problema este că pe timpul nopţii fie marcajele nu sunt ceea ce ar trebui să fie, fie lipsesc, fie „gospodarii” localităţilor de pe traseu fac economii exact la iluminatul public, iar acest lucru se reflectă în calitatea condusului. Am mers pe autostrăzi şi drumuri naţionale şi în SUA, Olanda, Belgia sau Italia, dar aproape toate erau iluminate! La noi, ca la nimeni! Bezna este tovarăşul de drum al şoferului şi, când are noroc, banda dreaptă albă este cel mai bun prieten, căci nu te lasă să ajungi direct în şanţ. Pe timp de noapte, dată fiind adrenalina, uiţi şi de gropile obligatorii. Culmea este că, imediat ce treci în Ardeal, se simte că în ultima vreme guvernanţii provin de acolo (de ce n-om avea şi argeşeni la cârma ţării?). Drumurile – chiar şi cele naţionale şi judeţene, nu mai vorbim despre autostrăzile făcute după ultimele standarde care au şi atras numeroşi investitori – sunt ca în palmă. Desigur, supărător este că nu poţi să mergi de la un capăt în altul al ţării pe autostradă. Dar e bine şi aşa!
Revenire…
Revenind la unguri… Imediat ce am trecut de Nădlac, am intrat pe un drum care nu era autostradă, dar tot era bun. M-a frapat ordinea care domnea în localităţile de pe traseu. După câteva zeci de kilometri, însă, am ajuns în reţeaua maghiară de autostrăzi. Intrare colo, ieşire colo… Noroc că GPS-ul meu îşi revenise din balamucul autostrăzilor inexistente din Câmpia de Vest şi citea perfect coordonatele ungureşti. M-a scos unde trebuia, când trebuia (pont de călătorie: mergeţi la un magazin de telefoane mobile din Piteşti şi cereţi să vă încarce pe telefon aplicaţia Igo. E perfectă! Funcţionează doar cu GPS, fără date mobile – deci fără cost suplimentar, adică Internet pe telefon – şi este cât se poate de exactă!). În apropiere de Budapesta am simţit acelaşi lucru pe care l-am simţit şi în alte zone aglomerate ale lumii: pe unde intri, pe unde ieşi?!! Şi nu am putut să nu mă gândesc la drumul de la Piteşti la Sibiu, peste negurosul Deal Negru şi prin îngusta (şi… „defecta”, pe alocuri) Vale a Oltului, cu câte un sens pe bandă şi pericol maxim de accidente! Faceţi, fraţilor, autostrada Piteşti-Sibiu mai repede! Nu e utilă doar pentru Dacia, ci şi pentru miile de oameni care merg în interes personal spre nordul şi spre vestul ţării, punându-şi mereu vieţile în pericol! Autostrada A1, care are un segment de la Bucureşti la Piteşti, dar se reia la Sibiu, nu mai trebuie să fie autostrada ciuntită. Ar trebui să fie gata până în 2018, când se sărbătoreşte Centenarul Marii Unirii. Să fie, altfel spus, autostrada Unirii!
Claudiu DIŢA
