Dependenţa – glonţul de pe ţeavă! … Afirmaţia a fost făcută de un reputat psiholog bucureştean, într-o emisiune transmisă de post naţional de televiziune, în care a fost abordat fenomenul consumului de droguri în România. Din nefericire, flagelul este în continuă expansiune şi tot mai greu de controlat de către oamenii legii, în pofida eforturilor depuse pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilegal de substanţe interzise.
Conform statisticilor Agenției Naționale Antidrog, cele mai consumate narcotice sunt canabisul, stimulanții (cocaina/crack-ul, ecstasy-ul și amfetaminele), heroina și noile substanțe psihoactive – adică etnobotanicele, care fac ravagii în organismul consumatorului.
Înroșirea ochilor, scăderea performanțelor cognitive și motorii, anxietatea, stările de agitație, atacurile de panică, halucinațiile sunt câteva dintre stările prin care trec depenedenţii.
Spovedania unui fost consumator Pentru a ne face o imagine asupra răului provocat de „moartea albă”, vă prezentăm „spovedania” un narcoman care a devenit dependent de stupefiante. Din fericire, eroul povestirii rupte din realitate a avut puterea să se adreseseze specialiştilor, cu ajutorul cărora a reuşit să scape din această adevărată plasă de păianjen. Fostul consumator de droguri a redevenit un om normal, reintegrat social.
„Am început cu marijuana. Eram prin clasa a IX-a. Fumau băieţii în scara de bloc şi chiar în curtea liceului. Mi-au zis să încerc şi eu, că e tare, că nu ştiu ce pierd, că nu mor dacă trag odată, că e doar iarbă, nu mare lucru. Măcar de curiozitate să încerc şi dacă nu îmi place, nu mai fumez. Şi am cedat. Am putut să trag doar trei fumuri. Mă ardea în piept şi am zis că e o porcărie. După o perioadă de timp, am încercat din nou, şi din nou. Şi mi-a plăcut. Organismul nu mai respingea drogul, ci dimpotrivă, îl căuta. Fumam în scara de bloc când ne strângeam, în părculeţul de lângă bloc, la chefuri şi la liceu, uneori în pauze. Începuse să mi se pară normal să fumez, îi îndemnam şi pe alţii. Când nu fumam, deveneam nervos, stresat, iritabil şi furios, eram trist, dezorientat şi fără niciun scop. Dar nu voiam să recunosc. Iarba devenise pentru mine cum sunt ţigările pentru alţii”.
„Devii un animal” „Situaţia s-a înrăutăţit şi mai tare când am plecat la facultate. Toţi banii pe care îi primeam de la mama îi dădeam pe iarbă. Nu mai ieşeam în oraş, nu-mi mai luam nici mâncare prea multă, ceream altora. De ce? Pentru că trebuia să-mi ajungă banii de iarbă. O luasem razna rău de tot. Mi-am amanetat telefoanele şi laptopul fără să ştie mama. Eram în stare să fac orice pentru bani. Devii un animal când ai nevoie de bani ca să te droghezi. E ca un instinct de supravieţuire. Am avut o relaţie în perioada aia, dar s-a încheiat pentru că ea n-a mai suportat. Nici eu nu mă mai suportam. Ţipam dacă nu eram drogat, aveam crize de furie, o luam pur şi simplu razna (…) Am slăbit 15 kg, eram piele şi os. Nu mâncam mai nimic, eram leşinat şi uneori abia mai puteam să vorbesc. Nu mă mai recunoşteau prietenii”.
„Am pierdut tot” „Am evitat să mai merg acasă cu lunile. Nu voiam să mă vadă mama în halul ăla. Nu ştia că fumez iarbă… Am continuat aşa un an, de facultate m-am lăsat, nu mai eram în stare să merg la cursuri. Am pierdut tot. Prietenii au dispărut şi ei uşor, uşor, unul câte unul. M-au dat afară de la cămin, nu mai aveam unde să stau. Dormeam pe bancă, în faţa căminului. La nici o săptămână, un amic din gaşca noastră a murit. Supradoză de heroină. Altul era deja în puşcărie, de câteva luni. Toţi începuseră, timid, cu consumul de iarbă şi uite unde au ajuns… Într-o zi, m-am trezit cu mama în Bucureşti. Eram în spital, leşinasem pe stradă. Atunci a aflat… A fost un şoc pentru ea. Dar ea a fost salvarea mea. M-a luat acasă, m-a trimis la terapie şi la biserică. Am realizat atunci cât de distrus am fost şi cât de aproape am fost de moarte. Refuzam să mai ies din casă de frică să nu dau iar de droguri. Le găseşti peste tot, în ziua de azi. Mergeam doar la biserică şi la terapie. Credinţa m-a ajutat mult în vindecarea mea. L-am invitat pe Dumnezeu în viaţa mea şi el mi-a fost scăparea. A durat doi ani să îmi revin şi să nu mă mai gândesc la droguri; încă sunt în procesul de vindecare. Mi-a fost foarte greu”.
Sclavul dependenţei „M-am reînscris la facultate şi m-am angajat. M-am ţinut departe de droguri, am rămas cu anxietate (…), dar pot spune că sunt un om vindecat, un om normal, care a învăţat din greşeli şi care a avut norocul să scape din ghearele morţii. Nu toţi au norocul ăsta. Sunt atâţia copii, atâţia tineri care mor din cauza drogurilor, atâţia părinţi care îşi plâng copiii; plâng şi pentru că n-au putut să facă nimic pentru a-i salva… Din păcate, există concepţia că eşti cool dacă fumezi, dacă ai vicii. Unii au impresia că asta îi face mai interesanţi, dar nu e nimic cool în a consuma droguri, e doar o realitate crudă în care devii o victimă a traficanţilor. E doar un pas de la dependenţă la moarte… Dependenţa îţi suprimă personalitatea, demnitatea, pofta de viaţă, gândirea, viaţa. Devii o legumă, nu mai ştii cine eşti, devii un sclav al dependenţei tale, căci fără droguri, pentru un consumator, viaţa e de nesuportat. Gândiţi-vă cât de greu îi e unui fumător să se lase de ţigări, d-apoi unui dependent de droguri”.
