„Mă trag dintr-o comună, undeva mai jos de Slatina și vin, din când în când, pe la un frate stabilit la Pitești. În tren i-am auzit și io pe unii vorbindu-vă de bine. Pă cuvânt!
M-am gândit să vă caut, că poate îmi găsiți și mie leacu’. Am 76 de ani și mii de păcate, dar cel mai rău este că le-am avut toată viața cu băutura. Poate mai amân întâlnirea cu popa din sat care le bea la fel de mult ca mine și mă așteaptă la cotitură să mă ducă la loc cu verdeață.
Nu știu cine a scos cântecul ală cu pușca și cureaua lată, dar când îl aud, îmi vine să plâng după vremea de altădată. Aveam 18 ani și eram un băiat frumușel, când din cauza pârjolului din gâtlej, am căzut în patimă și am devenit alcolist. Băutura mi-a distrus viața, sănătatea și familia.
Nevasta n-a stat cu mine decât până pe la 40 de ani. A luat la bătăi cât toate neamurile ei la un loc. După ce am rămas cuc pribeag, a început nenorocirea.
Zilnic mă îmbătam mangă. Bronșita mea veche de la trei pachete de Mărășești pe zi a trecut în… TBC-istă și am ajuns pe vremea lui Ceaușescu la sanator, unde am stat trei luni. Acolo n-am băut nimic, dar în primele zile m-au legat ăia de pat că făceam ca fiarele turbate. Îmi cerea gâtleju’ matrafox.
N-am fost mofturos. Am băut orice: țuică, bere, vișenată, coniac sau mastică. Duceam și două kile pe zi și nu mă îmbătam decât atunci când eram supărat. Adică zilnic!
Acuma am probleme cu vejica și cu coaiele mele bătrâne, de la care pleacă o durere în sus, de parcă aș avea o bubă. Apoi am și o mâncătorie la vintre, între picioare. O fi de la inimă, de la ficat, din corp și de la băuturile amestecate care m-au dat în gastrită cronică spre acută? Mi-e frică să nu mor dracu’ căzut într-un șanț, numai bun de halit de câini și de ciori. Asta mi-e povestea, dom’ doctor, ce ziceți, mă mai fac bine?!”.
