Īn urma acțiunilor revendicative desfășurate în ultimele două luni de SANITAS și a negocierilor reprezentanților Federației cu miniștrii de resort, Guvernul a aprobat acordarea unitară și echitabilă a “sporului de epidemie”.
HG 1035/2020 și OUG 209/2020 reglementează acordarea sporului de epidemie și au fost ambele publicate în Monitorul Oficial.
Principalele prevederi sunt:
• Se acordă un spor de minim 75% și maxim 85% pentru personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare pe durata stării de alertă și/sau urgență și 60 de zile după.
• Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul serviciilor de ambulanţă, care nu sunt unități sanitare publice, conform reglementărilor în vigoare, va beneficia și el de un spor de 80%.
• Precizarea sursei de finanțare a sporului de 75-85% și anume bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru spitale, respectiv bugetul de stat, pentru serviciile publice de ambulanță.
• Sporul de 75 – 85% nu se ia în calcul la determinarea limitei de 30% prevăzută la art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017.
• Nu este necesară eliberarea buletinelor de determinare sau expertizare a locurilor de muncă.
Prin urmare, tot personalul medico-sanitar și auxiliar din spitalele nominalizate COVID-19, precum și din secțiile și compartimentele din celelalte spitale implicate în activitățile specifice pandemiei va beneficia de acordarea acestui spor.
Nivelul sporului se stabilește în fiecare unitate sanitară, prin negocierea dintre conducerea acesteia și reprezentanții sindicatelor afiliate Federației SANITAS din România.
2 Comentarii
Anonim
Declararea tuturor celor care mor în pitale ca și infectați cu Covid, e o crima și nu e un lucru adevărat. Tatăl meu asa a fost declarat, sesi nu era infectat. Nu doresc sa sufere și ei la pierderea părinților cât am suferit eu.!!!!!
Anonim
De asta se declara la greu morți de Covid…. Chiar dacă nu mor de Sars……